Emil Boc a declarat ca reforma in sistemul de sanatate nu s-a incheiat cu inchiderea celor 67 de spitale, ci ea urmeaza sa continue prin introducerea cardului de sanatate, a sistemului informatic integrat si a unui pachet de servicii minimale in sanatate. „Aceasta restructurare a sistemului spitalicesc nu urmareste in primul rand economii la bugetul de stat, pentru ca doar in plan subsidiar sunt avute in vedere economiile efective. Scopul principal al acestei reforme este calitatea actului medical”, a spus primul ministru, acuzand fortele politice ca timp de 10 ani nu au avut „taria” sa analizeze la rece situatia spitalelor si sa propuna masuri de restructurare.
Emil Boc a subliniat necesitatea introducerii unui pachet de servicii minimale pentru asiguratii din sanatate. „Reforma sistemului sanitar nu va fi desavarsita pana nu se va stabili in Romania pachetul de servicii minimale pentru fiecare asigurat. Noi platim 5,5% la asigurari de sanatate, mai plateste angajatorul 10,8% daca nu gresesc, dar intrebarea se pune ce ni se asigura in baza acestor bani pe care ii platim”, a spus premierul, completand ca din aceste elemente porneste reforma in sanatate.