Desi anuntata alaturi de premierul Boc, Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, n-a mai ajuns azi pe santier.
Emil Boc a fost informat de reprezentantii firmei care executa lucrarile ca autostrada Arad-Timisoara este gata in proportie de 74,8 la suta, iar asta l-a incantat pe prim-ministru, deoarece, informarea pe care o avea el era la stadiul de 63 la suta. Cu alte cuvinte, muncitorii au luat-o inaintea …informarii cu treaba.
„Stadiul lucrarilor este de aproape 75%, de la o zi la alta progresam. Din cei 32 de km ai autostrazii, 21,5 sunt acoperiti cu asfalt, am inceput deja cu stratul de uzura pe unele portiuni si podurile sunt in proportie de 8% la suta gata.La sfarsitul anului 2011 vom da drumul la trafic. Atunci va fi gata cu uzura, marcajul definitiv si parapeti„, a i-a spus constructorul autostrazii Arad-Timisoara, premierului
Emil Boc a spus ca nu va pleca de pe santier pana cand constructorul nu ii va spune data la care se va putea circula pe acest tronson, asa a aflat ca in data de 15 decembrie 2011 autostrada se va putea deschide circulatiei.
„In 15 decembrie 2011 se poate da drumul la circulatie, iar in semetrul al doilea al anului viitor se vor termina si finisajele. Cu platile suntem la zi din cate stiu. Am vrut sa ne asiguram ca ceea ce ne-am propus, tronosanele de autostrada Arad- Timisoara, Medgidia – Contanta si Bucuresti-Ploiesti sunt gata pentru darea in exploatare anul acesta, adica sa se circule, finalizarea urmand sa aiba loc pana la sfarsitul anului 2012. Ne-am asigurat ca platile sa fie alocate, iar noi vom fi aici in vara aceasta, in toamna si in iarna sa ne asiguram ca cei de la Compania Nationala de Autostrazi respecta termenele„, a spus Boc.
Primul-ministru s-a declarat incantat de ritmul lucrarilor la Autostrada Arad-Timisoara si a subliniat ca nu acelasi lucru il poate spune despre Autostrada Bucuresti- Ploiesti unde are indoieli ca termenele vor fi respectate
Emil Boc a mai spus ca Guvernul are in perspectiva continuarea lucrarilor la centura de sud a Timisoarei, dar ca se doreste introducerea taxei de autostrada. De asemenea, Boc a spus ca urmatoarele autostrazi din Romania se vor construi prin parteneriate publice private si ca acest lucru impune introducerea taxei de autostrada.
Regionalizarea, doar o discutie politica
Prezent pe tronsonul Autostrazii Arad-Timisoara, Emil Boc a vorbit si despre regionalizarea tarii, despre care a spus ca deocamdata aceasta idee e la nivel de discutii politice.
„Cand vom avea concluzii vi la vom prezenta. Dupa cum vedeti, zona aceasta de tara beneficiaza de cele mai multe resurse europene si publice, din banii tarii, pentru lucrari de infrastructura, avand in vedere ca suntem pe Coridorul IV. Pe de o parte vorbim pe Arad-Timisoara, vorbim de centura Aradului, vorbim de Timisoara-Lugoj, vorbim de Timisoara-Arad. Sunt lucrari importante de infrastructura si care parctic sunt finantate in intregime pe fonduri europene, iar noi ne asiguram ca vor fi terminate conform graficelor„, a spus Boc.
Nici situatia Filarmonicii Banatul din Timisoara nu a scapat din atentia premierului care a promis ca problemele acestei institutii se vor reglementa.
„In privinta Timisului pot sa va mai spun ca in prima sedinta de Guvern din luna septembrie vom rezolva si problema filarmonicii, cinematograful Capitol va fi trecut prin ordonanta de urgenta la Primaria municipiului Timisoara, astfel incat Filarmonica sa isi poata derula in continuare activitatea si primaria sa poata avea in proprietate deplina acest spatiu. Facem demersurile necesare, din pacate nu se face prin Hotarare de Guvern, ci prin ordonanta de urgenta„, a mai precizat primul-ministru.
Mircea Bacala ramane prefect
Intrebat daca va fi schimbat din functie prefectul de Timis, Mircea Bacala cu un membru al UNPR, Emil Boc a raspuns: „Pot sa va spun ca Timisul are prefect, atat pot sa va spun„. Recent, in Timisoara au aparut unele zvonuri ca Guvernul are in vedere schimbarea din functie a unor prefecti din tara, printre care si pe cel al judetului Timis. Potrivit zvonurilor, Mircea Bacala ar fi urmat sa fie schimbat cu un membru al UNPR, cel mai probabil cu Ion Raducanu, fost prefect de Timis, actual presedinte al UNPR Timis.
Reformele din Romania continua, nu ne temem de criza economica
Seful Executivului a tinut sa-i linisteasca pe romani in privinta masurilor pe care Guvernul le-ar putea lua daca vine un nou val de criza economica.
„Romania va continua procesul de ocupare a posturilor vacante, 1 din 7, pentru a putea sa ne incadram in 2012 in tintele de deficit si cheltuielile cu personalul stabilite, asta inseamna ca trebuie sa avem 7,5% din PIB cheltuieli cu personalul„, a spus acesta.
„Nu trebuie oprita nicio reforma a statului, daca vrem ca Romania sa nu aiba probleme foarte mari in viitor. Acum, referindu-ma la ceea ce se intampla in Europa si in lume eu spun ca este nevoie de precautie, vigilenta, dar nu panica. De ce aceste lucruri? Romania este mai bine pregatita decat in 2008 in ceea ce priveste un eventual val al crizei economice, dar nu este complet imuna asupra a ceea ce se intampla pe pietele europene, in special in zona euro de care suntem dependenti. Din perspectiva interna stam mai bine decat in 2008. Stam mai bine din perspectiva urmatoarelor elemente: in 2008 Guvernul Tariceanu marea punctul de pensie, marea salariile, marea alocatiile sociale, numarul de bugetari, cheltuia 2 milioane de euro din vanzarea BCR-ului, in timp ce acum avem cu 165.000 de bugetari mai putin, deficitul bugetar nu este -14 cat ar fi fost conform politicilor lui Tariceanu, ci este -4,4, avem un acord cu FMI si Comisia Europeana de tip preventiv ca in cazul in care criza se raspandeste in lume, avem o rezerva la care sa apelam, dar cu conditia ca noi sa nu facem niciun pas inapoi asupra a ceea ce inseamna raforma statului, reforma companiilor de stat, reforma sistemului bugetar si chiar daca 2012 este an electoral sa nu se promoveze niciun fel de politica electorala sau populaista care sa schimbe stabilitatea macro-economica a Romaniei. E lucrul cel mai important pe care trebuie sa il facem in momentul de fata„, a declarat Emil Boc
Intrebat daca Guvernul are in vedere o noua reducere a salariilor bugetarilor, Emil Boc a spus ca acest lucru nu intra in planurile Executivului. „Nu avem in vedere un asemenea demers pentru ca am facut corectiile in 2010. Alte state acum sunt in situatia de a lua asemenea masuri de austeritate si restrangere a cheltuielilor bugetare. Noi ne-am restrans cheltuielile bugetare in 2010 si dupa cum stiti, daca in 2009 cheltuielile cu salariile de personal erau 9,4% din PIB, in 2011 sunt 7,5% si in 2012 vor fi 7,2%„, a mai precizat Boc.
Foto: Ervin Boer