Opinia Timisoarei

Erau coordonati din Baghdad. Actiune fulger la traficantii care transferau ilegal prin Romania irakieni si sirieni. Aproape 70 de perchezitii la Timisoara, dar si in alte locuri din tara. VIDEO

TIMISOARA. Operatiune in forta, pe final de an, impotriva unei grupari de traficanti de migranti. Aproape 70 de perchezitii s-au desfasurat in aceasta dimineata in Timis, Arad, Dambovita, Constanta, Caras-Severin, Sibiu, Dolj, Teleorman, Arges si Bucuresti.

CITESTE SI: Ziua in care curajul nebun al unor tineri a pornit Revolutia Romana, la Timisoara. 16 Decembrie 1989

Actiunea la care au participat sute de jardarmi de la trupele speciale, politisti de frontiera si de la Combaterea Crimei Organizate a vizat destructurarea filierei care era specializata pe introducerea ilegala in Romania si apoi scoaterea din tara a migrantilor de origine siriana si irakiana.

In Timis au avut loc peste 20 de perchezitii. Ofiterii de la Politia de Frontiera impreuna cu cei de Combaterea Crimei Organizate au descins atat la membrii gruparii, cat si la locuintele unor persoane care i-au ajutat pe traficati sa adaposteasca si transporte migrantii.

VIDEO: George Stefanita

Oamenii legii spun ca fondatorul retelei este un irakian care a fost expulzat in urma cu cateva luni din Romania, dar care continua sa conduca filiera din Baghdad.

A fost ridicat din locuinta lui din Timisoara in aceasta dimineata un cetatean irakian despre care anchetatorii au informatii ca s-ar afla printre coordonatorii gruparii pe Romania.

VIDEO: George Stefanita 

Migrantii, in majoritate de origine siriana si irakiana, erau transferati in Romania cu barca pe Dunare. Cei care ii treceau de pe un mal pe altul erau, de altfel, primul segment al gruparii.
Al doilea era format din transportatorii care ii aduceau in Timis si Arad, unde erau adapostiti.
Cel de-al treilea segment al filierei romanesti ii cuprindea pe soferii de taxi care ii duceau pe migranti din Timisoara pana in parcarile de pe Autostrada A1 unde erau imbarcati in autotrenuri, conduse de soferi romani, turci, si bulgari, tiruri care aveau ca destinatie tarile vestice.

De-a lungul timpului, anchetatorii au monitorizat si oprit peste 100 de transporturi de transfugi. Oamenii legii vorbesc de doua dosare, unul al Politiei de Frontiera si un altul al celor de Combaterea Crimei Organizate, care insa au fost reunite intr-unul mare.

Suspectii vor fi dusi la sediul DIICOT Timisoara pentru audieri.

UPDATE: In urma perchezitiilor efectuate luni in casele suspectilor, politistii au descoperit diferite sume de bani, telefoane mobile, stick-uri de, arme si diferite documente. 23 de oameni au fost retinuti. Dintre acestia 18 au ajuns in Arest.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă a 18 dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile.

Față de celelalte 5 persoane, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara au luat măsura controlului judiciar.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 80 de telefoane mobile, 1 tabletă, 1 DVR, 1 laptop, înscrisuri, documente, agende, 1 stick de memorie, 24 de cartele SIM, 2 pistoale (supuse autorizării, deținute ilegal), o armă airsoft, 2 săbii, 20 de grame de canabis și sumele de 122.410 euro, 13.400 USD, 300 CHF și 59.383 de lei„, au transmis reprezentantii IPJ Timis.

Exit mobile version