Opinia Timisoarei

Eroii nu mor niciodata si pacat de sangele varsat. Suporterii i-au cinstit prin mars pe cei cazuti in Revolutia din Decembrie 89 de la Timisoara. Foto si video

TIMISOARA. Momente de reculegere, coroane de flori si lozinci din timpul Revolutiei din Decembrie 1989. Toate acestea au avut loc la traditionalul mars al suporterilor, care comemoreaza evenimentele din urma cu exact 30 de ani.

Suporterii alb-violeti au organizat Marsul Eroilor, un omagiu pe care acestia il aduc an de an celor care s-au jertfit pentru Libertate. Cei aproximativ 300 de tineri au pornit pe jos, din Piata Maria, unde s-a aprins scateia Revolutiei, si au mers pana la Cimtirul Eroilor, unde isi dorm somnul de veci Eroii Timisoarei.

CITESTE SI: Presedintele Klaus Iohannis la Timisoara, omagiu eroilor martiri, la 30 de ani de la Revolutie. Foto si video 

‘Cine uita e complice!‘, acesta este motto-ul cu care au pornit pe strazile Timisoarei sute de oameni, in jurul orei 18.00. Tinerii au purtat flori, torte, steaguri tricolore si steaguri ale Revolutiei cu vechea stema decupata. Tinerii au strigat mesaje precum ”Eroii nu mor niciodata!”, „Cinste lor, cinste lor, Eroilor” si „Libertate”, alaturi de semnul victoriei.

Lozincile din timpul Revolutiei, precum ”Libertate”, ”Timisoara”, ”Pacat, pacat de sangele varsat” sau ”Azi in Timisoara, maine-n toata tara” opresc timpul in loc si fac ca fiecare trecator sa isi plece capul, pentru o secunda, in amintirea celor care au murit pentru libertate.

Prima oprire a tinerilor a fost, ca intotdeauna, la Catedrala Mitropolitana. Este locul atat de incarcat de urmele istoriei, in care sunt aprinse candele in memoria celor care s-au jertfit aici pentru un vis maret.

Tinerii si-au continuat drumul pana in fata Operei. Tinerii au scandat si ‘Toate partidele aceeasi mizerie” chiar in fata Palatului Culturii din Piata Victoriei.

Acestia au pornit apoi mai departe spre Piata Unirii. In Piata Marasti, pe Cazarma U au fost proiectate numele celor care au pierit in Decembrie 1989 la Timisoara.

Drumul a continuat pana la Cimitirul Eroilor, unde inimosii suporteri s-au recules in locul in care martirii isi dorm somnul de veci.

Este locul care indeamna la tacere, indeamna la respect si pretuire. Iar cei care cinstesc eroii prin acest mars le aduc aici un ultim omagiu, depun coroanele de flori la monumentul de dedicat martirilor Revolutiei de la Timisoara si aprind lumanari, rugandu-se pentru cei ce au platit cu viata pretul libertatii.

Video: George Stefanita

CITESTE SI: Presedintele Klaus Iohannis, omagiu adus celor cazuti pentru libertate la Timisoara, in Cimitirul Eroilor. A primit un tricolor din Revolutie de la Corneliu Vaida. Foto 

CITESTE SI: Iohannis pe scena Operei Romane din Timisoara: La 30 de ani de la Revolutie, cu cateva exceptii, calaii acelor zile se plimba inca liberi

 

Exit mobile version