TIMISOARA. Momente de reculegere, coroane de flori, torte si lozinci din timpul Revolutiei din Decembrie 1989. Toate acestea s-au regasit la traditionalul mars al suporterilor, care comemoreaza evenimentele din urma cu exact 34 de ani de la Timisoara.
Suporterii alb-violeti au organizat sambata seara Marsul Eroilor, un omagiu pe care acestia il aduc, an de an, celor care s-au jertfit pentru Libertate la Timisoara. Lor li s-au alaturat o multime de timisoreni.
‘Cine uita e complice!‘, acesta este motto-ul cu care oamenii au pornit pe strazile Timisoarei, in jurul orei 18.30 din Piata Maria.
Tinerii au purtat flori, steaguri tricolore si steaguri ale Revolutiei cu vechea stema decupata. Au strigat mesaje precum ”Eroii nu mor niciodata!”, „Cinste lor, cinste lor, Eroilor” si „Libertate”, alaturi de semnul victoriei.
Prima oprire a tinerilor a fost, ca intotdeauna, la Catedrala Mitropolitana. Este locul atat de incarcat de urmele istoriei dureroase ale lui Decembrie 89, in care sunt aprinse candele in memoria celor care s-au jertfit pentru un vis maret.
Moment penibil in fata Operei. Muzica populara din programul primariei a acoperit minute in sir scandarile participantilor la mars, iar la momentul de reculegere, o prezentatoare a continuat sa vorbeasca
Tinerii si-au continuat drumul pana in fata Operei, unde au vrut sa pastreze un moment de reculegere. Pe scena insa se desfasura un spectacol de muzica populara din programul primariei de la Targul de Craciun. Minute in sir artistii si-au vazut de cantarile lor, in ciuda scandarilor suporterilor. Organizatorii s-au prins tarziu de penibilul situatiei si, dupa ce s-a incheiat o melodie saltareata au trimis o prezentatoare pe scena sa le explice spectatorilor ce reprezinta marsul.
Cand in fata Operei suporterii au tinut momentul de reculegere, prezentatoarea, in loc sa pastreze linistea, in semn de respect, a continuat sa faca tot felul de anunturi legate de programul de la Targul de Craciun din zilele urmatoare.
Furiosi, participantii la mars au inceput sa huiduie, insa tanara si-a vazut mai departe de ceea ce avea de citit de pe foaie.
Pe strada Alba Iulia, suporterii au aprins tortele in memoria eroilor si au pornit spre Piata Unirii si Memorialul Revolutiei.
Drumul a continuat pana la Cimitirul Eroilor, unde inimosii suporteri s-au recules in locul in care martirii isi dorm somnul de veci.
Este locul care indeamna la tacere, indeamna la respect si pretuire. Iar cei care cinstesc eroii prin acest mars le aduc aici un ultim omagiu, depun coroanele de flori la monumentul dedicat martirilor Revolutiei de la Timisoara si aprind lumanari, rugandu-se pentru cei ce au platit cu viata pretul libertatii noastre.
FOTO: Virgil Simonescu