TIMISOARA. Misiune incheiata cu succes, dupa 24 de ore de tensiune la Timisoara. Subofiterul care a stat o zi si-o noapte pe pervazul unei ferestre si a amenintat ca sare de la etajul 7 al unui bloc din Calea Sagului a fost salvat.
Un pompier alpinist al ISU Timis a coborat in rapel pe fatada imobilului si l-a impins pe militar in interiorul incaperii. Aceasta dupa ore lungi de munca de convingere dusa de ultimul negociator care a incercat, impreuna cu colegii sai, sa-l determine pe tanarul de 37 de ani sa renunte la gestul extrem.
„Salvatorul a iesit pret de o secunda pe geam si si-a luat ultimele repere.
Apoi si-a pregatit dispozitivul de salvare si a actionat.
O operatiune de salvare pentru care pompierii timisoreni merita toate felicitarile!„, au transmis reprezentantii Ministerului Afacerilor Interne.
Alpinistul Alin Vicol are 45 de ani si este pompier la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Timis, iar din 2014 este si alpinist ISU.
„Sunt alpinist de aproape 30 de ani. Nu era ceva deosebit. Am luat inca un coleg cu mine, domnul plutonier adjutant Lalici, nu putem sa lucram singuri, suntem o echipa.
Impreuna cu comandantii de dispozitiv si negociatorii de la IPJ s-a luat decizia ca, in momentul in care va fi distras si atras catre fereastra, sa intervenim si sa-l impingem in interior si ulterior am obturat si fereastra, ca sa nu mai poata, iar din interior negociatorii si cei de la politie au intervenit si l-au imobilizat. Va dati seama, ca 24 ore sa nu doarma, a fost extenuat, probabil, na, poate asta a fost si tehnica sa-l lase un pic sa vada cat cedeaza.
S-a speriat cand m-a vazut, sper sa nu imi poarte pica, eu am vrut sa-l ajut. Eu nu am mai stat acolo, au stat cei de la politie si, da, omul era speriat, va dati seama, de moarte, cand m-a vazut coborat de sus. A fost o misiune deosebit de delicata, pentru ca, in orice moment, daca el ma simtea deasupra lui, putea sa se arunce sau sa faca altceva sau putea sa ma prinda si sa cadem amandoi. Va dati seama, eu am fost asigurat, ne-am luat toate masurile, deci riscurile erau aproape zero. Dar stiti, nu poate sa garanteze nimeni, iar reusita, stiti cum era, jumatate-jumatate, fifty-fifty, puteam sa-l prind sau sa nu-l prind. Am avut noroc, l-am prins, sper sa fie asa in continuare.
Au mai fost situatii in care ne-am documentat si in lume s-au intervenit in acest fel. Da, na, va dati seama, nu putem copia, nicio misiune nu seamana cu alta. Asta a fost o misiune care pe moment am gandit-o. Va dati seama, am adaptat-o si terenului si a functionat. Nu stiu daca a durat maxim o ora. Mai greu a fost pana venit vecinul de la etajul opt, ca nu era acasa, ca faceam poate mai repede”, a spus Alin Vicol.
Ultimul negociator al Politiei Timis, Gabriel Marian Zaharia, a vorbit la randu-i despre complexitatea misiunii.
„Misiunea pe care tocmai am am incheiat-o a fost o demonstratie de conlucrare perfecta intre institutiile statului. Noi am fost solicitati ieri sa intervenim la o persoana care ameninta cu suicidul, aceasta fiind pe o fereastra la etajul sapte al unui bloc de pe o artera principala din Timisoara. Ne-am prezentat la fata locului si am derulat procedurile specifice pentru a rezolva situatia de criza.
Persoana nu a fost cooperanta. A fost o negociere foarte dificila, poate cea mai dificila negociere care ar exista, din ce stiu din experienta mea. Nu a cooperat. A fost tot timpul foarte reticenta. A trebuit sa muncim, sa aplicam tehnici specifice de negociere, sa ii castigam increderea, sa reusim de fapt s-o pastram in viata. Asta a fost scopul nostru principal, sa o pastram in viata, iar misiunea sa se termine cu bine, sa putem iesi cu fata curata, sa spunem asa, din aceasta situatie de criza, iar persoana sa fie bine, in regula.
Va dati seama ca prezenta noastra in general nu este acceptata. Oamenii in situatiile acestea nu te accepta, dar noi aplicam proceduri specifice, avem tehnici specifice si incet-incet am reusit sa intram, sa comunicam cu persoana in sensul in care sa-l pastram cat mai mult in viata. asta a fost scopul nostru. S-a derulat pe o perioada foarte lunga, mai mult de 24h, deci a fost o munca titanica din partea tuturor fortelor participante. Rotitele au mers perfect, institutiile statului au colaborat perfect si asta e foarte important. Asta duce in general la succes.
Eu zic ca a fost un moment in care institutiile au demonstrat ca putem lucra ca niste profesionisti, dupa cum ati vazut, pentru ca stiu ca ati stat si dvs. la fata locului si ati urmarit cu sufletul la gura intreaga operatiune.
Au fost foarte multe momente pe tot parcursul in care noi am avut aceste temeri, ca persoana va recurge la gesturi, am aplicat intotdeauna tehnicile pe care le cunoastem, am reusit sa-l pastram in viata, am reusit sa-l deturnam de la gandurile sale. intr-adevar, pericolul foarte mare, avand in vedere timpul foarte lung scurs de la inceputul misiunii, devenea acesta pe care l-ati mentionat, ca persoana sa cada fara voia, fara voia ei si asta punea o mare presiune pe negociatori. De aceea a trebuit tot timpul sa cautam sa gasim solutii noi.
Nu a acceptat pe nimeni, nu, nu a acceptat in general pe tot parcursul acestei situatii nu a acceptat pe nimeni. A mentionat diferite motive, dar pot sa nu fie chiar acestea. Deci nu, sunt mentionat diferite motive. in general e o stare pe care ti-o da un cumul de factori, nu, nu putem sa mentionam sau sa spunem, in general, e o stare a unui cumul de factori„, a declarat negociatorul Politiei.
Subofiterul care a tinut cu sufletul la gura autoritatile pret de 24 de ore a fost dus la Clinica de Psihiatrie de pe Vacarescu pentru un consult de specialitate.
Vom reveni cu amanunte.