Intentia actualilor guvernanti de a externaliza operatiunile de evaluare si derulare a proiectelor finantate din fonduri europene a starnit discutii aprinse in breasla expertilor din Timisoara care lucreaza la evaluarea eligibilitatii proiectelor europene.
„Trebuie sa invatam din experienta altor tari si sa externalizam cat putem de mult din evaluarea proiectelor. Tinem totul la autoritatile de management, la acei functionari care sunt platiti cat sunt platiti, cand poti sa externalizezi cat mai mult din operatiunile de evaluare si de derulare a proiectelor. Cred ca exista foarte multe metode mult mai flexibile de expertiza externa, care vor duce la o reforma reala si la incasari”, a fost declaratia intempestiva a premierului Victor Ponta, care a incins spiritele la nivelul evaluatorilor autorizati.
Intrigati de ideea ca s-ar putea renunta la serviciile lor in favoarea expertilor straini, evaluatorii din Timisoara spun, direct sau mai pe ocolite – pentru a nu fi “luati la ochi” si exclusi de pe lista colaboratorilor institutiilor care coordoneaza programe europene – ca, de regula, consultantii generali ai proiectelor depuse pe majoritatea programelor derulate in Romania sunt consortii din care fac parte numeroase firme de specialitate din strainatate.
“Spre exemplu, proiectele de pe POR au fost evaluate de un consortiu din care faceau parte si firme cu sediul in strainatate. Banii care ajungeau la noi, evaluatorii romani, treceau prin contabilitatea acestor firme abonate la castigarea licitatiilor organizate de Ministerul Dezvoltarii Regionale”, ne-a declarat, confidential, un evaluator din Timisoara, care ne-a cerut sa-i protejam identitatea pentru a nu fi trecut pe lista neagra a expertilor contabili din domeniul jurizarii proiectelor europene.
“In mod normal, imediat dupa aprobarea rapoartelor finale la proiectele propuse spre implementare, trebuie sa se plateasca evaluatorii. Ma deranjeaza ca din sacul mare de bani dati de UE pentru plata jurizarii acestor proiecte, expertii romani iau doar farimituri. Marea parte e luata de firmele de afara, care vin si castiga licitatiile. In cazul proiectelor de anul trecut, din cele 2 milioane de euro alocate POR, cred ca in tara au ramas sub 25%”, spune Iuliana Branzoiu, din Bucuresti, unul dintre liderii de opinie ai evaluatorilor din Romania.
De altfel, ideea ca prin externalizarea operatiunilor de evaluare s-ar da de lucru expertilor straini in dauna specialistilor romani, fara a se obtine un alt avantaj, este sustinuta si de tagma scriitorilor de proiecte europene.
“Nimic nu este intamplator si sunt convins ca, in momentul in care a vorbit despre externalizarea evaluarilor, primul-ministru Victor Ponta avea in minte si numele companiilor care se vor prezenta la licitatii. Evaluarea unui proiect cu finantare europeana nu este o operatiune care presupune aplicarea unei grile peste un sir de calcule si estimari, ci ceva mult mai complicat. Iar pentru a face o expertiza calificata, trebuie sa cunosti realitatile romanesti! Nu poti sa vii de la Paris si sa pretinzi ca stii in detaliu specificul programelor europene dedicate Romaniei”, spune economistul Grigore Trif.
In opinia sa, externalizarea poate insemna si o aparenta de legalitate in tentativa de a favoriza anumite firme straine cu actionariat de pe plaiurile mioritice…