Au facut manarii si au luat o gramada de bani din bugetul local al Timisoarei?
Viceprimarul Traian Stoia spune ca inspectorii din primarie care au luat la puricat contractul cu Rosign au gasit o sumedenie de nereguli. Asa se face ca firma contractata de municipalitate pentru a se ocupa de indicatoarele rutiere din oras a primit, an de an, peste 50.000 de euro de la primarie numai pentru plata CAS pentru angajati, CAS pe care l-au decontat pe lucrare. Asta vreme de 5 ani, atrage atentia Stoia, care se pregateste sa-i anunte pe primar si pe juristii primariei ca trebuie sa-i dea in judecata pe cei de la Rosign.
„Ei au spus ca intru la iz penal, asta m-a suparat si le arat eu penal! Penal, fara iz. A fost facut un control recent si s-a descoperit includerea in devizele de lucrari a contributiilor la fonduri sociale, adica a CAS, care este de 28%, aplicate asupra cuantumului de manopera… Deci, daca toata manopera era 1 milion, ei puneau CAS 28% la un milion, cand de fapt, ei plateau 28% la leafa omului care lucra acolo. Rosign a pus la intreaga manopera. Uite ce spune: aplicat asupra cuantumului de manopera inscris in fiecare deviz, Rosign a facturat si a incasat necuvenit de la Primaria Timisoara suma de 257.777 lei, numai pe 2012. Controalele astea merg pe 5 ani in urma”, a declarat Traian Stoia pentru www.opiniatimisoarei.ro.
Asadar, edilul spune ca in loc sa plateasca contributiile sociale catre stat pentru fiecare muncitor in parte angajat, reprezentantii Rosign au platit pentru mana de lucru a angajatilor societatii. Bani decontati de la bugetul local.
„Aici tu platesti la stat CAS in cuantum de 28%. CAS s-a pus pe valoarea totala a manoperei, chiar daca au avut 2 muncitori. Prin asta Primaria a fost prejudiciata cu 257.777 de lei. Prin calcularea incorecta pe baza de norme de deviz a orelor de functionare corespunzatoare grupului, dau 2 exemple: electrogen si a ciocanului pneumatic. Astea au fost incarcate nejustificat in devizele de lucrari din anul 2012 cu suma totala de 298.994 lei, suma facturata si incasata necuvenit de la Primaria Timisoara. Deci, or incarcat devizele pe o facturare incorecta, doar pe anul trecut. Deci se merge pe 5 ani in urma, restul se prescrie. Daca luam astea, ca medie, in bani vechi, 5 miliarde jumate pe an, ori 5 se face 27-28 de miliarde de lei vechi. Aia inseamna o caruta de bani, pe care trebuie sa-i recupereze Primaria”, a dezvaluit Stoia pentru www.opiniatimisoarei.ro.
Situatia este mult mai complicata, pentru ca toate aceste documente si facturi au fost semnate de cineva din Primarie. De relatia cu Rosign se ocupa Directia Economica si Directia Tehnica, spune Stoia.
„Problema e urmatoarea: cineva din primarie a acceptat sa plateasca astea. Controlul financiar intern nu si-a facut treaba. Eu o sa fac o nota interna catre directoarea economica, sa-i descriu constatarile, si spre stiinta primarului si celuilalt viceprimar, pentru ca toata lumea sa stie si sa fie obligata sa ia masuri. O sa facem plangere penala impotriva celor implicati. Astia din primarie care or dat sunt cu hiba. Primaria trebuie sa ii dea in judecata, il voi instiinta pe primar. Ulterior, conducerea primariei o sa decida. Certitudinea mea este ca trebuie dati in judecata, ca sa recuperam banii”, a conchis Traian Stoia.