Opinia Timisoarei

EXCLUSIV. Vom zbura de la Timisoara spre 3 orase mari din Europa cu TAROM-ul

TIMISOARA. Asa cum s-a anuntat la inaugurarea cursei TAROM Iasi – Timisoara, se pregatesc noi zboruri care sa lege capitala Banatului de vestul Europei.

Surse din randul TAROM au precizat pentru opiniatimisoarei.ro ca este vorba de cel putin trei curse care vor opera in scurt timp de pe Aeroportul International Traian Vuia Timisoara.

Conform acelorasi surse, Timisoara va fi legata, prin zboruri de linie, de Paris, de Stuttgart si de Londra. Avioanele vor cobori pe aeroporturile principale.

Totodata, se pregateste o a patra cursa, iar destinatia e in negocieri in aceasta perioada.

Inca nu au fost stabilite orarul de zbor pentru cele trei rute si nici momentul in care vor porni de pe Aeroportul International Traian Vuia Timisoara, insa cel mai probabil aceasta se va intampla de la sfarsitul verii.
Imediat ce si aceste ultime detalii vor fi puse la punct, opiniatimisoarei.ro va reveni cu informatii.

Astazi, compania TAROM a facut un anunt important.

Doua aeronave tip Boeing 737-800 NG (Next Generation) vor intra in exploatarea TAROM, incepand cu luna iunie a acestui an, au anuntat reprezentantii companiei ale carei destine sunt conduse de numai cateva luni de un timisorean, Werner-Wilhelm Wolff.

Plata pentru cele doua aeronave tip Boieng 737-800 va incepe peste 24 de luni, timp in care Compania TAROM va putea utiliza la capacitate maxima potentialul de transport de pasageri pe rutele existente si alte rute noi. Aeronavele au fost achizitionate in leasing operational de la compania Boeing, pentru o perioada de 7 ani, in baza evaluarii ofertelor primite din piata cu respectarea regulamentului privind incheierea contractelor de achizitie/mixte de aeronave, aprobat prin decizia Directorului General TAROM.

Aeronavele noi pot transporta pana la 160 de pasageri pe o distanta maxima de 2300 de mile nautice (4259.6 km). Avem incredere ca atat configuratia celor doua noi aparate de zbor, cat si performantele tehnologice vor transmite un mesaj puternic, semnat TAROM, in piata de profil din Romania.

La acest moment, TAROM este singura companie din Romania care cuprinde in flota aeronave tip Boeing 737-800 NG cu aceasta configuratie si utilare premium: 16 locuri la clasa business, scaune echipate cu prize USB, ecrane pentru entertainment montate in tetierele scaunelor si multe alte facilitati pentru confortul si placerea pasagerilor nostri.

Prin reinnoirea flotei, Compania TAROM transmite un semnal vizibil, credibil si puternic in piata de profil. Suntem o companie serioasa, care isi construieste atent cresterea in transporturile aeriene. Ne bucuram foarte mult ca in Anul Centenarului Compania TAROM isi recapata aripile. Este o promisiune indeplinita, atat pentru pasagerii nostri cat si pentru angajatii TAROM. Cu totii avem nevoie sa credem, din nou, ca TAROM se poate reinventa si poate recastiga un loc onorabil pe piata de profil”, a declarat Directorul General TAROM, timisoreanul Werner-Wilhelm Wolff.

Pentru ca Romania parcurge Anul Centenarului, TAROM aduce o contributie simbolica celebrarii noastre nationale: aeronavele nou intrate in flota noastra vor purta numele iconice ale personalitatilor care au contribuit, de-a lungul istoriei, la Unirea romanilor: “Mihai Viteazul” si “Alexandru Ioan Cuza”.

 

Exit mobile version