Opinia Timisoarei

‘Executat’ de la conducerea Filarmonicii de Administratia Fritz, directorul Ioan Garboni, repus pe functie de Tribunalul Timis. Sentinta nu e definitiva

TIMISOARA. Se contureaza un nou caz Lucian Varsandan la Timisoara, directorul Teatrului German, inlaturat abuziv de la conducerea instutiei de administratia Robu, care si-a castigat dreptatea in instanta si a revenit in functie.

De asta data, directorul Filarmonicii Banatul, ‘executat’ de administratia Fritz care a impus in comisia de evaluare a activitatii acestuia un medic veterinar, consilierul USR PLUS care a promovat hotararea de interzicere a hranirii porumbeilor in oras, are un prim castig de cauza la Tribunalul Timis.

Ioan Garboni a primit in luna mai nota 8.70 la evaluare, care, fiind cu 30 de sutimi sub 9, il impiedica sa mai depuna un nou proiect de management pentru a putea ramane la conducerea institutiei.
De altfel, cele mai mici note i le-a acordat chiar veterinarul de la USR PLUS Razvan Stana, presedinte al Comisiei de Cultura si Invatamant din cadrul Consiliului Local. Acesta i-a evaluat managementul alaturi de un director interimar de la Brasov si un alt manager de la Satu Mare, care n-au mai jurizat pe cineva pana la directorul Filarmonicii Banatul.

Dupa ce a depus o contestatie, Ioan Garboni s-a adresat instantei. Judecatorii au stabilit ca e ilegala aprobarea acestei evaluari.

Magistratii de la Tribunalul Timis au decis miercuri ca se „admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Municipiul Timisoara si Consiliul Local al Municipiului Timisoara si, in consecinta, respinge cererea formulata in contradictoriu cu acesti parati, ca fiind introdusa impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva. Admite cererea formulata in contradictoriu cu paratul primarul Mun. Timisoara. Suspenda executarea Dispozitiei nr. 631/17.05.2021, emisa de parat pana la solutionarea definitiva a actiunii inregistrate in dosar nr. 2618/30/2021 al Tribunalului Timis. Obliga paratul la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant, in cuantum de 1190 de lei„, se arata in decizia judecatorilor de la Tribunalul Timis, Sectia Contencios Administrativ.

Sentinta poate fi atacata de Primaria Timisoara in 5 zile de la comunicare.

Ioan Garboni nu a putut fi contactat pentru a comenta decizia instantei.

***

Va reamintim, Ioan Garboni a contribuit in mod insemnat la promovarea artistilor acestei institutii si a muzicii clasice, organizand mai multe concerte in spatii neconventionale, in Padurea Verde, pe pista Aeroportului Timisoara, in fata Catedralei Mitropolitane, pe Canalul Bega, in santier, in intersectia de la Balcescu, la Manastirea Sag, in unitatea militara, in penitenciar, pe Podul de la Portile de Fier, toate in premiera nationala.

Directorul Filarmonicii Banatul a fost initiator a sapte recorduri Guinness Book in Timisoara – doua realizate: macheta functionala a avionului lui Traian Vuia, cu care a facut o Caravana Europeana Vuia 100 de ani si a expus aparatul de zbor la Montesson – Paris si la Muzeul Aerului din Orly, cu ocazia centenarului Traian Vuia, astazi acesta aflandu-se la Aeroportul Timisoara, dar si a uriasei halbe de bere din metal, cea mai mare din lume, amplasata la Fabrica din Timisoara.
A fost organizator a mai multor concerte simfonice in Pestera Romanesti.
In urma cu cativa ani, a renovat cu ajutorul voluntarilor Gradina de Vara a Filarmonicii.
In ultimii ani, directorul Filarmonicii Banatul s-a lovit de mai multe contestatii ale sindicatului din institutie, dupa ce a impus o serie de masuri mai drastice privind reorganizarea activitatii.

 

Exit mobile version