TIMISOARA. Dupa miscarea surprinzatoare de luni dimineata, cand si-a depus demisia din functia de presedinte al PSD Timis, Calin Dobra a dat si o explicatie pentru aceasta decizie.
In noul an, fostul presedinte al social-democratilor timiseni vrea sa se concentreze exclusiv pe munca de la Consiliul Judetean in speranta obtinerii unui nou mandat, transmite PSD Timis.
„La baza renuntarii functiei politice de conducere sta decizia candidaturii la presedintia Consiliului Judetean Timis, la alegerile locale din 2020. Prin luarea acestei hotarari, Calin Dobra a optat pentru o implicare totala pentru castigarea pozitiei de presedinte al CJT.
Demisia a fost înaintata Comitetului Executiv National al Partidului Social Democrat, care a luat act de aceasta decizie si a numit un presedinte interimar pentru organizatia judeteana, in persoana presedintelui executiv al PSD Timis, deputatul Alfred Simonis.
In acest context, membrii Comitetului Executiv National al PSD au aprobat candidatura lui Calin Dobra, din partea PSD, la functia de presedinte al Consiliului Judetean Timis, la alegerile locale din 2020„, a transmis PSD Timis.
CITESTE SI: Titu Bojin mai vrea o data la CJT. Si-a anuntat candidatura la sefia Consiliului Judetean Timis
Calin Dobra este al doilea om politic care isi anunta candidatura pentru postul de presedinte al Consiliului Judetean, dupa ce tot luni si-a facut publica intentia si Titu Bojin, actualul sef al Apelor Romane Banat, care in prezent este si consilier judetean din partea UNPR.
UPDATE: Cateva ore mai tarziu, Calin Dobra a scris cateva randuri si pe pagina sa de Facebook.
„Am încheiat un capitol politic, însă activitatea mea politică va continua
Cred cu tărie că principala calitate a unui om politic este moralitatea şi îmi asum rezultatele obținute în județul Timiş. Am acceptat de la bun început să preiau şi să coordonez ceea ce a însemnat activitatea politică județeană. Spun asta chiar dacă nu am fost eu candidatul în niciuna din situații şi în ciuda faptului că stânga politică niciodată nu a fost îmbrățişată de o majoritate în partea de vest a țării. Dar am convingerea că, împreună cu toată echipa, primarii şi membrii organizației, am făcut tot ce era omeneşte posibil să obținem de fiecare dată un scor cât mai bun.
Cu toate acestea, am luat hotărârea de a mă retrage, astăzi, de la conducerea PSD Timiş, dar voi rămâne în continuare alături de colegii mei social-democrați timişeni şi alături de organizația județeană din care fac parte de aproape douăzeci de ani.
Am luat această decizie din dorința de a mă dedica şi mai mult muncii în interesul tuturor timişenilor şi activității administrative pe care o depun zilnic la Consiliul Județean Timiş, neîntrerupt, de aproximativ opt ani, pentru o reală dezvoltare a județului Timiş.
Cu susținerea colegilor mei social-democrați, voi candida şi voi câştiga alegerile pentru preşedinția Consiliului Județean Timiş, la alegerile locale din 2020„, a scris Calin Dobra pe reteaua de socializare.