TIMISOARA. S-a dat alarma duminica dupa-amiaza la un azil de batrani din Timisoara, dupa ce a explodat o butelie de oxigen.
CITESTE SI: Alerta la un bloc din Timisoara, miros de gaz ajuns pe casa scarii. Interventie CBRN. Video
Un barbat de 80 de ani a fost grav ranit si e in stare critica, dupa ce si-a dat jos masca de oxigen conectata la butelia portabila si si-a aprins tigara
S-a intamplat intr-un salon de la etajul 2 al centrului de ingrijire pentru varstnici Royal de pe strada Lorena din Timisoara.
Batranul, care respira cu ajutorul aparatului legat la butelie, si-a indepartat masca si a aprins tigara chiar in salonul pe care il impartea cu un alt pacient, iar in acel moment s-a produs deflagratia. Doar fumatorul a fost ranit. A suferit arsuri de gradele 2 si 3 la nivelul cailor respiratorii.
Pompierii au intervenit rapid, au fost evacuati batranii de pe intreg etajul 2. Din fericire, explozia nu a fost urmata de incendiu.
„Am fost sesizați despre producerea unei explozii a unui aparat de oxigen la căminul de bătrâni „Azil Royal” din Timișoara.
Pentru gestionarea evenimentului a fost alertat Detasamentul 1 de Pompieri Timișoara iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă si spumă, o ambulanță SMURD tip B, o ambulanță SMURD tip C cu 1 ofițer si 10 subofițeri.
La sosirea forțelor de intervenție și după recunoașterea în teren s-a constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu.
Fortele de intervenție au evacuat 12 persoane aflate la nivelul etajului 2 al construcției și au ventilat toate încăperile.
Incidentul s-a produs într-un salon de la etajul 2 al clădirii în care se aflau doi pacienți. Unul dintre pacienți, dependent de oxigen și care folosea o mască de oxigen a încercat să-si aprindă o țigară, moment în care s-a produs explozia.
Pacientul, un bărbat in vârstă de 80 ani, a suferit arsuri de gradul 2 si 3 in zona feței și posibile arsuri ale căilor respiratorii fiind intubat și transportat la UPU Spitalul Județean„, transmit reprezentantii ISU Timis.