Peste 270 de copii au vizitat deja expoziţia „The Human Body Adventure”, care s-a deschis joi, la Iulius Mall Timişoara. Zona Intersport de la etajul mall-ului s-a transformat într-o veritabilă sală de curs pentru cei mici, care au fost fascinaţi să descopere corpul uman, într-o manieră ludică. Expoziţia poate fi vizitată până pe 11 noiembrie 2018 inclusiv. Alţi 3.000 de copii şi-au rezervat bilete.
Incursiunea celor mici în lumea medicală a fost ghidată de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, care, ajutaţi de elementele inedite de butaforie, le-au explicat celor mici, pe înţelesul lor, cum funcţionează creierul și cele cinci simțuri şi le-au povestit informații despre schelet, oase, mușchi, piele, inimă și sistemul respirator.
Îmbrăcaţi în halate de doctori, copiii au fost încântaţi, în special, de masa de operație interactivă și de aplicația de realitate augmentată, cu ajutorul căreia au văzut organele interne şi cum se mişcă aceastea. La final, micii doctori au făcut fotografii haioase şi au primit cadouri.
Alţi 3.000 de prichindei și-au rezervat deja bilete şi vor vizita expoziţia interactivă organizați în grupuri educaționale.
Expoziţia „The Human Body Adventure” este recomandată copiiilor cu vârste între 5 și 14 ani şi este organizată de Iulius Mall, în parteneriat cu Rețeaua privată de sănătate Regina Maria din clădirea de birouri UBC 2 şi Universitatea de Medicină din Timişoara.
Expoziţia poate fi vizitată zilnic, până pe 11 noiembrie 2018 inclusiv, în intervalul orar 10.00 – 20.00. Prețul unui bilet este de 10 lei de persoană pentru grupurile educaţionale organizate şi 15 lei/individual, iar biletele se achiziționează de la Centrul Info. Programările se pot face la adresa de mail: rezervari.tm@iuliusmall.com sau la telefon 0720/550.684.