De prune, de mere, de pere ori struguri, mai tare sau mai slaba, de la campie ori de deal, din cazan mai mic ori mai mare, ”intoarsa” o data sau de doua ori, cu ”margele” sau fara. Vorbim de minunata rachie banateana care a fost vedeta langa ceaunele cu gulas, tocanita si sarmale, la Faget, unde s-a tinut a 4-a editie a ”Festivalului international al rachiei si gastronomiei banatene”.
Evenimentul, organizat de primarie, a avut loc in 26 octombrie, in piata din Faget. Sute de fageteni si locuitori din comunele invecinate, aflati la traditionala piata de vineri, s-au inghesuit la sarbatoare. Pentru ca la bucate alese, se cere si muzica pe masura, pe scena amenajata in piata au urcat ansambluri folclorice si indragiti solisti de muzica populara: Ansamblul folcloric Fageteana, alaturi de care vor evoluat interpretii de muzica populara Ana Munteanu, Mircea Cartisorean, Adrian Stanca, Mihaela Petrovici, Dan Necsa, Otilia Radu, Floare Hojda Tomoioaga, dar si alte nume ale folclorului banatean.
Tocanite din Gyula in Tara Fagetului
In paralel cu spectacolul de pe scena s-a desfasurat festinul gastronomic si cel al degustarii rachiei. Au fost prezenti participanti din zona Fagetului (Manastiur, Tomesti sau Padurani), dar si din Serbia (Zrenanjin, Uzdin) sau Ungaria (Gyula). Gulasul, tocanita de ciuperci ori cea cu pulpa de vita, iahnia de fasole cu ciolan afumat au facut deliciul celor adunati la eveniment. Mare trecere au avut si cele 1.000 de sarmale pregatite pentru sarbatoare. Daca nevestele gustau din mancaruri, barbatii au incercat rachia si palinca. Si au avut misiune grea…asta deoarece a fost musai sa deguste mai multe paharele, spre ”nemultumirea” din priviri a consoartelor, ca sa dea un verdict. Juriul, alcatuit din autoritati locale, oameni de cultura si reprezentanti ai comunitatilor romanesti din Ungaria si Serbia, a stabilit ierarhiile si a decernat diplomele castigatorilor la sectiunile rachie si gastronomie. ”Romanii” din Gyula
(Ungaria) au plecat acasa cu mai multe premii intai: cea mai buna afinata, palinca de pere, tuica de prune, tocanita de ciuperci si cea de vita. Reprezentantii Tarii Fagetului au primit diplome pentru cea mi buna palinca de prune, tuica de loaza iar la Zrenanjin a plecat cu distinctia pentru cea mai buna tuica de mere. Bucataresele fagetence au fost premiate pentru cel mai grozav gulas. Primarul Fagetului Marcel Avram le-a promis localnicilor o sarbatoare si mai mare la editia de anul viitor, intr-o piata noua, pe care se va apuca sa o renoveze.