TIMISOARA. Masina Electronica de Calcul a Institutului Politehnic din Timisoara, numita pe scurt MECIPT a intrat intr-un amplu proces de restaurare pentru ca apoi sa fie dus la Muzeu. Este primul calculator construit la Timisoara si cu ajutorul caruia mari proiecte au fost infaptuite.
Una cate una, componentele MECIPT-ului au fost duse la Muzeul Banatului unde, cu migala, restauratorul Mariana Matu le curata si le reda stralucirea de odinioara. Deoarece Castelul Huniade, sediul Muzeului Banatului, este la randul sau intr-un amplu proces de reabilitare, restauratorii de aici sunt nevoiti sa lucreze in conditii vitrege.
Este si cazul Marianei Matu care restaureaza MECIPT-ul chiar pe holul Castelului Huniade. Componentele calculatorului sunt destul de mari si grele, astfel ca e destul de dificil sa fie duse intr-o incapere, iar din aceasta cauza restauratorul a acceptat provocarea de a repara aceste piese in orice fel de conditii.
Asa se face ca, imbracata bine, cu un fular pe cap si cu manusi pe maini, Mariana Matu lucreaza cateva ore pe zi pentru restaurarea uneia dintre cele mai valoroase piese reprezentand istoria Timisoarei in materie de tehnica.
”Este destul de rece, dar nu am ce face. Lucrez cat pot, apoi mai iau o pauza, ma duc sa ma incalzesc, apoi revin. In acest moment restaurez doua panouri ale MECIPT-ului. Le-am pus pe niste suporti metalici cu roti pentru a putea fi transportate mai usor, iar acum lucrez la cromatica. Piesele mici sunt curatate, apoi vopsite. Panoul il vopsesc pe margini cu verde, iar in interior cu argintiu”, a povestit pentru opiniatimisoarei.ro Mariana Matu.
Restaurarea MECIPT-ului va mai dura ceva vreme pentru ca munca este anevoioasa. Mariana Matu spune ca spera ca pana la sfarsitul lunii februarie sa termine acest proiect.
Odata restaurate, piesele MECIPT-ului sunt duse la Bastionul Theresia, acolo unde se afla si alte piese ale calculatorului si unde pe viitor vor putea fi vazute de cei care vor trece pragul muzeului.
MECIPT-1, adica Masina Electronica de Calcul a Institutului Politehnic din Timisoara, a inceput sa functioneze in anul 1961, iar in anul 1974 nu mai era utilizabil.
La vremea respectiva, în 1961, era primul computer din mediul universitar din Romania si printre primele din Europa. Ocupa o sala intreaga, avea mii de tuburi electronice, memoria era pe un tambur magnetic, comenzile se faceau cu cartela perforata, pe post de imprimanta avea o masina de scris obisnuita, deasupra tastelor fiind montate niste relee sub forma unor bastonase, care actionau fiecare tasta.
Cu acest calculator din Timisoara s-a proiectat Barajul Vidraru, mai exact s-a facut calculul de rezistenta al barajului. De asemenea, cand la inceputul anilor ’60 cupola Romexpo din Bucuresti s-a prabusit din cauza zapezii, MECIPT-1 a fost cel care a refacut calculele de rezistenta, iar de atunci cupola Centrului Expozitional din Capitala e in picioare.
In anul 1962 MECIPT-1 a facut prima traducere.