TIMISOARA. Divizionarele B din Timis aveau nevoie de meciuri mai usoare, pentru a recapata curaj. Iar partidele au venit intr-o competitie care si-a schimbat formatul, Cupa Romaniei.
Ripensia a intrat direct in turul 3 si a jucat la Ghiroda, echipa din C8, care in turul anterior a eliminat brava formatie din Lugoj. Echipa in rosu si galben s-a impus cu 2-0, datorita golurilor marcate de tanarul atacant Vermesan, cate unul pe repriza.
La Periam, divizionara a III-a din localitate a trecut de doi adversari, Dudestii Vechi si Curtici pentru a ajunge aici, in turul 3 si a intalnit CSC Dumbravita. A fost un meci de lupta, echilibrat, dar in care experienta vizitatorilor a fost decisiva. Pascalau a marcat in minutul 37 singurul gol al partidei.
Asadar, Dumbravita si Ripensia merg in turul 4, ceea ce inseamna un baraj pentru a ajunge in faza grupelor.
Miercuri va evolua si Politehnica Timisoara care are un meci mai greu in Valea Domanului, contra CSM Resita, liderul din C8.