Opinia Timisoarei

Fata in fata cu procurorii. Ziua destainuirilor pentru criminalul Ionel Marcel Lepa. A fost adus la Parchet. Video

TIMISOARA. A sosit ziua in care trebuie sa dea seama in fata procurorilor. Criminalul Ionel Marcel Lepa a fost scos din Penitenciarul Popa Sapca, unde a fost incarcerat inca de joi dimineata, si adus sub escorta trupelor speciale de interventie la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis.

Anchetatorii il vor audia si vor incerca sa afle moment cu moment ce s-a intamplat din clipa in care politistii au pornit in urmarirea lui spre Izvin, locul in care s-a petrecut schimbul de focuri in care a fost ucis politistul Cristian Amariei.

La coborarea din autospeciala politistilor, Lepa a refuzat sa faca vreo declaratie ori sa raspunda la vreo intrebare.

VIDEO: George Stefanita

UPDATE: ‘Imi pare rau, n-am vrut sa-l omor pe politist’. Primele cuvinte ale criminalului Ionel Marcel Lepa in fata anchetatorilor, la Timisoara. Cum isi ‘acopera’ prietenul care l-a adapostit Video 

Va reamintim, Ionel Marcel Lepa a parasit joi dimineata Spitalul Municipal unde a fost internat imediat dupa capturare si unde medicii l-au supus unei operatii pentru a-i scoate 2 gloante ce i-au ramas in trup dupa schimbul de focuri cu politistii.

Vezi mai jos momentul in care criminalul este scos din spital de mascati!

Pe timpul sederii in Spitalul Municipal, Ionel Marcel Lepa a refuzat sa manance, fiind hranit de medici prin perfuzii.

Pacientul a fost preluat de trupele speciale si transportat la Penitenciarul Timisoara. In contnuare avea nevoie de ingrijiri medicale care probabil se vor acorda la dispensarul din penitenciar. Pe perioada internarii nu au fost probleme, starea lui este buna, nu a dorit sa manace, i s-a administrat doar tratament perfuzabil, a refuzat sa se alimenteze. Ar fi putut sa manace, dar a refuzat. Ar fi fost ajutat, hrana i-ar fi fost administrata de infirmiera sau asistenta de salon. Nu a vrut sa manance ca sa nu fie transportat la grupul sanitar, la baie, asta ar fi fost afirmatia dansului si asta ar fi fost motivul. Dar nu au fost probleme pentru ca i s-a administrat tot ce avea nevoie. Nu a vrut la baie ca sa nu fie transportat de ‘astia’, asa le-a spus el politistilor. Nu vrea sa fie dus de astia la baie, cuvintele lui.

Nu a fost permis sa il viziteze, nici nu a venit nimeni, oricum, accesul era interzis, au fost tot timpul doi politisti in salon si un politist in holul sectiei„, a declarat medicul Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal Timisoara.

***

Va reamintim, Ionel Marcel Lepa, barbatul care l-a impuscat mortal pe politistul Cristian Amariei, a fost capturat marti dimineata, inainte de ora 5.00, dupa o operatiune a fortelor speciale de interventie, intr-o casa din Remetea Mare.

Lepa a recunoscut ca l-a ucis pe Cristian Amariei, in momentul capturarii avea pistolul la brau si a declarat ca era pregatit sa se apere.

Ionel Marcel Lepa a fost nimerit de gloante in schimbul de focuri de duminica cu politistii, nu si-a tratat ranile, iar aceste s-au agravat. Astfel, la scurt timp dupa capturare, a fost preluat de o ambulanta si dus sub escorta la Spitalul Municipal Timisoara.

VIDEO: George Stefanita

CITESTE SI: Sa-i fie dusa celui care l-a impuscat o poza de la inmormantare, sa vada ca n-a ucis doar un om, ci a ranit mii de oameni. Mitropolitul Banatului, in lacrimi, la capataiul politistului Cristian Amariei, condus pe ultimul drum langa Timisoara 

Exit mobile version