Acestia au fost gasiti de oamenii legii pe un camp de langa localitate pe cand decimau pasarile la lumina unui reflector foarte puternic.
Stateau la panda in noapte, iar cand observau fazani unul dintre „vanatori” aprindea brusc becurile. Pasarile se speriau si inlemneau de frica. Ceilalti doi sareau din ascunzatoare, prindeau fazanii cu mana si le suceau gaturile.
„Politistii au depistat pe un camp cateva persoane care prindeau fazani. Fazanii erau orbiti cu un reflector dupa care erau prinsi cu mana. In cauza s-a intocmit dosar penal pentru braconaj cinegetic”, a precizat Emil Andrei, purtator de cuvant IPJ Timis.
Cand au fost prinsi de politisti, cei trei barbati aveau in masina, intr-un sac, 5 fazani.