TIMISOARA. Bastionul Theresia imbraca straiele de sarbatoare inca din acest weekend cand isi deschide portile primul Targ de Craciun de la Timisoara.
Craciun la Cetate iese din standardele obisnuite ale pietelor de Craciun si propune timisorenilor un alt fel de targ in preajma sarbatorilor de iarna.
Sambata, 25 noiembrie, de la orele 19.00 se vor aprinde luminitele in Bastion si se vor deschide casutele cu bunatati, unde vizitatorii se vor intalni in primul rand cu branduri timisorene, anunta organizatorii, Muzeul National al Banatului si Consiliul Judetean Timis.
Muzica va fi unul dintre punctele forte ale evenimentului, iar sambata, la deschidere, sunteti asteptati si cu concerte Eugene the Cat – cea mai importantă formatie de electro-swing din Austria, si Pannonia Allstars Ska Orchestra – una dintre cele mai energice trupe din estul Europei. Ska, raggae, funk – intr-un cocktail oferit de o trupa care are deja 5 prezente la festivalul Sziget.
Si acesta este doar inceputul, spun organizatorii.
Craciun la Cetate va fi deschis din 25 noiembrie si pana in 5 ianuarie 2018, cu o multime de surprize, intr-o abordare diferită in care evenimentele muzicale si non-muzicale vor face diferenta.
Comerciantii dornici sa se alature pot inca sa depuna cereri pentru inchirierea casutelor la secretariatul Muzeului National al Banatului din Bastionul Maria Theresia, str. Martin Luther nr. 4. Mai multe detalii se pot obtine si la nr. de telefon 0256-201321 sau adresa de email muzeul.banatului@yahoo.com.