Opinia Timisoarei

File de istorie: Mihai Viteazu a avut o amanta blonda. Vezi cum a cunoscut-o!

Voievodul Mihai Viteazu este asezat pe una dintre cele mai inalte trepte in panteonul figurilor istorice romanesti.
Totusi de numele si actiunile sale se leaga o suma de controverse: de la motivatia pentru care a realizat unirea principatelor, pana la imaginea sa de simbol al independentei, si de la legarea de glie a taranilor, pana la victoria in batalia de la Calugareni.

Cronicile timpului, desi ii recunosc calitatile militare, il portretizeaza in niste culori destul de urate, cronicarul Miron Costin scriind despre domnitor: „si era asa de groaznic Mihai-voda si vestit de razboaie in toate aceste parti, cat, indata ce au sosit la Suceava, i s-au inchinat si cetatea Sucevei si a Neamtului, la cetati punand osteni de ai sai pedestrasi […].O! nesatioasa hirea domnilor spre latire si avutie oarba! Pe cat sa mai adauge, pe atata ravneste. Poftele domnilor si a imparatilor n-au hotar. Avand mult, cum n-ar avea nimic le pare. Pe cat ii da Dumnezeu nu se satura. Avand domnie, cinste si mai mari si mai late tari poftesc. Avand tara, si tara altuia a cuprinde casca, si asa lacomind la altuia, sosesc de pierd si al sau.[…] Asa si Mihai-voda, vrand sa hie [fie] crai la unguri, au pierdut si domnia tarii Muntenesti […]


Dincolo de aceste imagini mai ramane si viata privata a domnitorului, care este departe de a fi exemplara. Moralitatea in privinta relatiilor amoroase se pare ca nu a fost niciodata punctul forte al lui Mihai Viteazul. Desi insurat cu doamna Stanca, nu-si ascundea aventurile.

Doamna Velica a fost marea lui pasiune, noteaza adevarul.ro. A cunoscut-o in 1595, cand, dupa victoria de la Calugareni, a fost invitat la Alba-Iulia, unde Sigismund Báthory l-a primit cu onoruri regale.

Din 1600, cand Mihai a revenit la Alba-Iulia,  voievodul s-a afisat cu amanta in public, impunand tuturor sa i se inchine „ca unei domnite ce era si ca unei doamne care ar putea fi“. De altfel, inca din 1599, ea folosea titlul acordat doar sotiilor de voievozi: „Gospodja Velica“ (Doamna Velica). In acelasi timp, pe sigiliul personal figura si pajura valaha. Mihai a instalat-o pe Velica la Targoviste impreuna cu sotul acesteia, martor neputincios al aventurilor nevestei sale.

Nu vom sti niciodata daca Mihai avea de gand sa scape de Doamna Stanca pentru a se insura cu Velica. Dupa asasinarea lui Mihai, despre Velica nu s-a mai auzit absolut nimic.

Exit mobile version