Pastele din acest an il petrecem in conditii speciale. Si, daca tot nu putem merge in vizita la rude sau la prieteni, stam in case si ne uitam la televizor sau la filme pe internet.
Astfel, ne-am gandit sa alcatuim o lista cu cateva pelicule care au tema religioasa si pot fi vizionate in aceasta perioada. Un top al filmelor il puteti realiza dumneavoastra, in functie de preferinte. Noi doar vi le prezentam pe scurt.
„Jesus of Nazareth” este primul film din lista, unul devenit deja clasic in aceasta perioada din an. Pelicula este de fapt o miniserie ce prezinta viata lui iisus de la nastere pana la crucificarea si invierea acestuia. Filmul a fost lansat in 3 aprilie 1977, cu numai o saptamana inainte de sarbatorile pascale. In rolul principal a fost actorul britanic Robert Powell, cel care desi a mai jucat si alte roluri in cariera, a ramas in memoria cinefililor pentru aceasta partitura. Alaturi de el, in filmul regizat de marele Franco Zeffirelli apar si alti actori celebri: Anne Bancroft, Christopher Plummer, Olivia Hussey, Michael York, Claudia Cardinale, Laurence Olivier, Anthony Quinn, Rod Steiger sau Ian Holm. Pelicula a fost filmata in locatii din Tunisia, Maroc si Mexic.
„Passion of the Christ” a fost lansat in 25 februarie 2004, cu aproape 2 luni inainte de Paste. Filmul regizat de Mel Gibson a starnit multe controverse la vremea sa si prezinta ultimele 12 ore din viata lui Iisus Hristos. Rolul principal i-a revenit unui actor cvasi necunoscut la acea vreme, James Caviezel, cel care a si avut de suferit in timpul filmarilor. In scena in care Iisus este lovit cu biciul, tanarul James s-a ales cu o rana de 35 de centimetri, iar in cea in care trebuia sa poarte crucea, si-a dizlocat umarul. Alaturi de Caviezel, in aceasta pelicula a mai aparut si Monica Bellucci, Christo Jivkov, dar si Maia Morgenstern, care a interpretat rolul Mariei Magdalena. Romanca isi va relua partitura in „The passion of the Christ: Resurrection”, film ce a fost anuntat pentru 2021 si in care va juca tot alaturi de James Caviezel si Christo Jivkov.
„The last temptation of Christ” a fost lansat in 9 septembrie 1988 si prezinta ultima parte a vietii lui Iisus Hristos, dar din perspectiva personajului uman, nu a celui biblic. Si aceasta pelicula, regizata de Martin Scorsese, a starnit controverse, fiind blamata de biserica catolica. Pelicula are la baza un roman al lui Nikos Kazantzakis, iar rolul principal i-a revenit lui Willem Dafoe. Alaturi de acesta in distributie mai apar Harvey Keitel, Paul Greco, Verna Bloom, Barbara Hershey si David Bowie, in rolul lui Pilat din Pont.
„The Son of God” este o productie lansata in 28 februarie 2014 si este de fapt o alta versiune a vietii lui Iisus de la nastere pana la crucificarea sa si Inviere. Regia este asigurata de Christopher Spencer si il are in rolul principal pe Diogo Morgado, in timp ce pe afis mai apar Greg Hicks, Darwin Shaw sau Amber Rose Revah.
„Barrabas” este o pelicula lansata in 10 octombrie 1961 si care prezinta viata banditului Barrabas, cel adus de Pilat din Pont in fata multimii, pentru ca oamenii sa aleaga daca va fi rastignit el sau Iisus. Barrabas asista la crucificare si mai apoi la inviere si va fi urmarit pentru tot restul vietii de imaginea lui iisus pe cruce. In rolul banditului a fost distribuit Anthony Quinn, iar alaturi de el mai joaca Silvana Mangano, Jack Palance, Roy Mangano, Arthur Kennedy sau Ernest Borgnine. Ceea ce este interesant la aceasta distributie este ca Ernest Borgnine joaca rolul centurionului Lucius, partitura pe care o va relua 16 ani mai tarziu in „Jesus of Nazareth”.
„Ben Hur: A tale of the Christ” a fost lansat in 29 ianuarie 1959 si spune povestea evreului Judah Ben Hur, a carui sotie asista la predica de pe munte a lui Iisus. Judah nu este de acord cu ceea ce a facut Esther, dar isi schimba in curand viziunea despre viata. Mama si sora lui se imbolnavesc de lepra, iar el incearca sa le duca in fata lui Iisus, in speranta ca Mantuitorul le va salva. Nu poate insa sa mai ajunga la El deoarece incepe procesul acestuia. Judah va asista insa la rastingnirea lui Iisus pe Golgota. In rolul principal era Charlton Heston, iar in film mai apar Stephen Boyd, Jack Hawkins sau Sam Jaffe. Pelicula a primit nu mai putin de 11 premii Oscar. In 2016 a aparut un remake dupa filmul din 1959, insa nu a avut nici pe departe succesul celui de acum 61 de ani.
„The ten commandments” este realizat in 1956 si desi nu se axeaza neaparat pe simbolul Pastelui, este un film clasic care dramatizeaza povestea biblica a lui Moise. Pelicula are o distributie de exceptie, din care fac parte Charlton Heston, Yul Brynner, Anne Baxter sau Martha Scott.
Un alt film cu tema religioasa ce poate fi vazut in aceste zile este „Exodus: Gods and kings”, care a fost lansat in 2014 si prezinta exodul evreilor, condusi de Moise, din Egipt in cautarea Pamantului Fagaduintei. Pelicula ii are in rolurile principale pe Christian Bale(Moise) si Joel Edgerton(Ramses), dar pe afis mai apar John Turturro, Ben Mendelsohn, Sigourney Weaver, Ben Kingsley sau Tara Fitzgerald.
Ultima pelicula pe care v-o propunem este un desen animat lansat in 12 decembrie 1988. „The prince of Egipt” spune povestea lui Moise, insa de la nastere pana dupa exodul evreilor. Distributia cuprinde mai multe nume importante de la Hollywood. Si-au imprumutat vocile pentru acest film: Val Kilmer, Ralph Fiennes, Michelle Pfeiffer, Sandra Bullock, Danny Glover, Jeff Goldblum, Patrick Stewart, Helen Mirren, Ofra Haza sau Mel Brooks. Cu toate ca este o animatie reusita, filmul a ramas in memoria cinefililor mai mult pentru coloana sonora decat pentru poveste. Soundtrack-ul a fost asigurat de Mariah Carey si Whitney Houston, cele care au interpretat piesa”When you believe”.
[poll id=”27″]
Foto: Facebook.com, moviemezzanine.com, projesus.ro, mystrandtheater.org, zilesinopti.ro, hollywoodreporter.com, hero.fandom.com