O nouă serie de participanți încheie, în această săptămână, cursurile de limba japoneză organizate de Centrul Jutsu de la Universitatea Politehnica Timișoara, care a reușit să coaguleze deja o adevărată comunitate interesată de cultura japoneză. O perioadă foarte potrivită pentru un bilanț al activităților, mai ales că tot acum s-a încheiat și UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi, un festival cu program bogat, apreciat atât de participanți, cât și de Ambasada Japoniei care, de altfel, are și o pagină dedicată acestuia pe site-ul său.
Kakehashi înseamnă „punte de legătură” în limba japoneză și acesta este și conceptul sub semnul căruia Centrul Jutsu a programat o săptămâna densă de activități educaționale, artistice și academice de o mare diversitate, menite să faciliteze atât dialogul intercultural, cât și schimbul atât de necesar de experiență tehnică și științifică.
În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a salutat participanții, subliniind interesul enorm de care s-au bucurat atât cursurile de limba japoneză organizate la UPT, cât și evenimentele culturale organizate de Centrul Jutsu.
Pe parcursul unei săptămâni întregi, Centrul Jutsu, condus de prof.dr. Camelia Nakagawara a organizat și desfășurat o serie de activități pentru publicul larg timișorean: recital de pian cu piese japoneze, expoziția de ikebana și kimonouri Kakehashi – Connecting Bridges, prezentarea „Japonia, locuri și peisaje și reprezentarea lor în artă: poduri faimoase”, filmul artistic – The Lines That Define Me (Liniile care mă definesc) – povestea unei transformări personale prin caligrafia cu pensula, o demonstrație și un atelier pentru public cu artista ikebana Monica Veress, seara jocului Uta-garuta, cu o demonstrație realizată de clubul de karuta afiliat Centrului Jutsu UPT, filmul anime „Suzume”, prezentat de Anime Culture Club din Cluj și altele.
Festivalul a fost onorat cu prezența chiar de ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa dl. Takashi Katae, care a susținut, în Sala Senatului UPT, o prelegere cu tema „Overview of Japan’s foreign policy and Japan-Romania strategic partnership”. În cadrul prezentării sale, distinsul oaspete a realizat o trecere în revistă a situației geopolitice mondiale actuale, subliniind faptul că țara sa este mai apropiată de valorile euro-atlantice, iar în acest sens a fost semnat, anul trecut, parteneriatul strategic între Japonia și România. De asemenea, ambasadorul Japoniei în România a menționat companiile japoneze prezente în România, orașele înfrățite din cele două țări, legăturile culturale stabilite, arătând că prezența Centrului Jutsu la Universitatea Politehnica Timișoara reprezintă o oportunitate pentru creșterea în continuare a relațiilor de colaborare pe linie de educație, cercetare, cultură și investiții economice. De asemenea, a avut loc un dialog cald al ambasadorului Japoniei cu cursanții din programul de limbă și cultură japoneză al Centrului Jutsu, pe care i-a încurajat să continue.
Punți de legătură au fost stabilite și prin conectarea online cu una dintre instituțiile nipone de învățământ superior de top, Universitatea Tohoku din Japonia, Institutul Internațional de cercetare IRIDeS, un institut specializat în prevenirea dezastrelor și înlăturarea efectelor acestora. Profesori și cercetători ai acesteia – Fumihiko Imamura, Miwako Kitamura, Orika Komatsubara – au prezentat o serie de fime documentare realizate de jurnalistul Michihiro Chikata, invitat special al festivalului, despre dezastrele petrecute în Japonia (cutremure, inundații, tsunami, accident nuclear), subliniind eforturile depuse pentru limitarea efectelor acestora. De asemenea, au fost evidențiate lecțiile învățate în special după cutremurul și tsunami-ul din 2011, studiile apărute în domeniul managementului dezastrelor, studierea fenomenelor, reconstrucția fizică după dezastre, dar și necesitatea vindecării traumelor provocate de dezastre, inclusiv prin intermediul artei. Prezentările au fost urmate de o serie de întrebări adresate online de cadre didactice și studenți din Universitatea Politehnica Timișoara, prezenți la eveniment.
În încheierea UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi, după o săptămână densă, plină de evenimente care subliniază punțile de legătură dintre România și Japonia, Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit difuzarea, în premieră în România, a documentarului „Căderea regimului Ceaușescu”, prezentat chiar de realizatorul acestuia, jurnalistul și corespondentul special NHK (postul național de televiziune al Japoniei), Michihiro Chikata, care a vorbit despre experiența sa în 1989, când a venit în România în toiul Revoluției. În pragul zilei naționale a României și a celebrării a 35 de ani de la Revoluție, evenimentul s-a dorit a fi o punte de legătură prețioasă între România și Japonia, oferind perspectiva japonezilor despre țara noastră și istoria ei tumultuoasă. În prezentarea documentarului, Michihiro Chikata a rememorat detalii despre cum a fost acesta realizat și a prezentat fotografii inedite care imortalizează evenimentele din 1989, primite de la numeroși români anonimi în acele zile. Un set de 160 de fotografii și cartea lui Michihiro Chikata despre evenimentele din decembrie 1989 au fost donate Universității Politehnica Timișoara.
Kakehashi – UPT Nippon Autumn Fest” a fost un eveniment finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.
Centru Jutsu de la Universitatea Politehnica Timișoara va organiza, și în 2025, atât cursurile de limba japoneză, cât și evenimente care să aducă mai aproape de timișoreni elemente ale culturii japoneze.