TIMISOARA. Societatea CCCF, cea care a castigat licitatia pentru realizarea pasajului subteran de la Michelangelo, nu sta prea bine cu activele financiare. Asa ca primarul Nicolae Robu a luat decizia sa plateasca in avans lucrarile facute, pentru ca reprezentantii firmei sa isi poata plati muncitorii si sa cumpere materialele necesare. Asa se face ca Primaria Timisoara „crediteaza” din bani publici o firma aflata la un pas de faliment.
Va reamintim ca ultima data cand s-a vorbit despre lipsa banilor, muncitorii amenintau cu greva fiindca nu si-au primit salariile. Intre timp problema a fost rezolvata. La santierul de la Michelangelo lucreaza firma CCCF, dar si Societatea de Drumuri Municipale, ca firma subcontractata.
CITESTE SI: Se opresc lucrarile la pasajul subteran de la Michelangelo? Muncitorii nu si-au luat banii
„Eu sper ca patronii, respectiv directorii firmelor care lucreaza acolo, i-au lamurit pe muncitori. Firmele nu au avut lichiditati pentru ca si-au investit toti banii in procurarea de materiale si materii prime necesare. Vom face prompt platile, asa cum am promis. Ei vor putea sa isi plateasca si muncitorii si sa isi faca si achizitiile pentru urmatoarea etapa. Am convenit cu antreprenorul general, dar am purtat discutii si cu firmele care lucreaza ca in fiecare luna sa le dam un avans in acord cu posibilitatile pe care le confera legea, astfel incat sa ajutam aceasta lucrare sa mearga in cele mai bune conditii. Pana acum in orice caz eu cred ca timisorenii sunt multumiti sa vada ca acolo chiar se lucreaza. Se lucreaza foc continuu. Nu exista sambata, nu exista duminica, nu exista zi-noapte. Se lucreaza non-stop”, a tinut sa precizeze primarul Nicolae Robu. Ramane de vazut daca ritmul de lucru va ramane acelasi.
Primaria Timisoara “crediteaza” din bani publici o firma aflata la un pas de faliment
In ciuda faptului ca Judecatoria Timisoara a hotarat, nu cu mult timp in urma, blocarea conturilor firmei care executa lucrarile la pasajul Michelangelo, pentru ca un debitor sa-si recupereze peste 700.000 de lei, primarul Nicolae Robu a facut un lobby pentru plata anticipata a lucrarilor din zona Complexului Studentesc.
Sa nu fie la curent primul gospodar al urbei cu hotararea Judecatoriei Timisoara din 5 iunie 2013, prin care s-a incuviintat executarea silita in dosarul executional nr. 342/ex/2013, pornita de executorul judecatoresc Cristian Jurchescu, si nici cu celelalte zeci de procese in care CCCF Drumuri si Poduri Timisoara este reclamata ca nu si-a achitat datorii de milioane de euro?
In cazul de fata, conturile firmei tinuta in brate de autoritatile locale au fost blocate la cererea SC Prometer M&G SRL Timisoara, o firma de topografie si cadastru apartinand Georgetei Pisoi, matusa lui Adrian Galiciu, seful Serviciului Topografic din cadrul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timisoara, care doreste sa-si recupereze contravaloarea unor lucrari prestate in cadrul proiectului de reabilitare a DN 76 Deva – Oradea.
Suma aflata in litigiu este de 345.963 de lei, insa o suma similara este revendicata intr-un alt dosar executional (nr. 16.361/325/2013), solutionat in data de 17 iunie 2013. De asemenea, alte zeci de firme au solicitat Judecatoriei Timisoara obligarea CCCF Drumuri si Poduri Timisoara la plata unor datorii, printre acestea aflandu-se chiar si Societatea Cabinet Medical SRL Dumitra Aurica.
“Nu stiu cine tine in brate aceasta firma, insa ce nu este in regula. Toti angajatii din Timis si Arad, vreo 250 la numar, au fost concediati in toamna anului trecut, iar patronul a decis sa aduca muncitori de la Bucuresti, de la sediul central al firmei. Inca de anul trecut se discuta despre iminenta intrare in insolventa, insa a aparut licitatia la pasajul din Timisoara si, in mod ciudat, castigarea acesteia de catre CCCF. Nu stiu cum a reusit acesta firma sa indeplineasca tooate conditiile din caietul de sarcini, cata vreme nu dispunea de utilaje, toate fiind inchiriate. E clar ca, prin plata anticipata a lucrarilor de la pasaj, se incearca mentinerea CCCF la pasaj, desi ar exista toate conditiile pentru rezilierea contractului si cautarea altui constructor”, ne-a declarat D.G., un fost angajat al CCCF Drumuri si Poduri Timisoara.
Conform anumitor surse, CCCF Bucuresti este abonata la contracte pe bani publici inca din perioada cand Traian Basescu era ministrul Transporturilor.
Ulterior, un membru din Consiliul de Administratie al societatii, Aleodor Francu, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor, a devenit sef de cabinet la Calin Popescu Tariceanu. In octombrie 2005, CCCF Bucuresti avea datorii la bugetul de stat in valoare de 574 miliarde de lei vechi, motiv pentru care i s-au blocat toate conturile bancare.
O buna perioada de timp, CCCF Bucuresti a fost mentionata la Registru Comertului ca fiind sub incidenta Legii 64/1995 republicata privind reorganizarea judiciara si falimentul. Fata de toate aceste informatii, se pune intrebarea legitima: ce mistere se ascund in spatele CCCF Bucuresti si cine a implicat Primaria Timisoara in aceasta hora a intereselor politice?
Autori: Roxana Deaconescu si Gheorghe Ilas
foto: eyeinthesky.ro