Opinia Timisoarei

Firma care monteaza semne de circulatie in Timisoara ii raspunde viceprimarului Traian Stoia care a amenintat cu rezilierea contractului dintre Primaria Timisoara si Rosign

UPDATE: Viceprimarul Traian Stoia: Sustin tot ce am spus pana acum!

Viceprimarul Timisoarei acuzat de Rosign ca face afirmatii de natura penala raspunde reprezentantilor Rosign. Traian Stoia este de parere ca acestia ar trebui sa se abtina de la declaratii.

„Este o chestie absolut penibila. Eu m-as bucura sa ma dea in judecata, dar ei ar trebui sa taca. Oamenii astia s-au inscris in Registrul Comertului la 2 saptamani dupa atribuirea contractului cu primaria. Problema e ca nu e foarte important sa reziliem contractul, e important sa ajunga la niste preturi normale, c-am ajuns de mirul lumii. Ei vorbesc ca le cererea Politiei Locale si la cererea Comisiei de circulatie s-au montat tot felul de chestii. Ei fac profit din banii Primariei, nu din comenzile unuia si altuia. Sunt 50 de semne pe o strada, ei in loc sa anunte Politia sa ridice fiecare masina care a incalcat regulamentul si s-a urcat pe spatiul verde – in momentul cand soferul ia 800 de ron ca amenda, a doua oara nu mai parcheaza – au pus 50 de semne pe strada. Era mai simplu sa dea un telefon la Politie si Politia sa ia masina si sa dea amenzi”, a declarat Traian Stoia pentru opiniatimisoarei.ro.

Viceprimarul ii atentioneaza pe cei de la Rosign ca lucrurile nu se vor mai derula ca pana acum, mai ales ca firma a facut 25% profit din contractul cu Consiliul Local, in 10 ani.

„Eu sustin tot ce am spus pana acum. S-a inteles gresit, ca eu am vorbit despre o firma care face asemenea obiecte, aveam 3 oferte mai bune decat a Rosign si am spus un nume, dar oricum lucrurile s-ar transa printr-o licitatie publica. Problema e ca altii fac mult mai ieftin si mult mai bine si nu impanzesc orasul”, a conchis Stoia.

____________________________

TIMISOARA. Dupa ce viceprimarul Timisoarei Traian Stoia a atras atentia ca firma Rosign cu care primaria are contract a montat in exces indicatoare rutiere in oras, aceasta insemnand o gramada de bani din bugetul local, si a amenintat cu rezilierea, reprezentantii Rosign ii raspund dur edilului.

Acestia considera ca afirmatiile sale ar intra in sfera raspunderii penale. Si chiar lasa sa se inteleaga ca l-ar putea actiona in judecata pe viceprimar pentru declaratiile sale.

Afirmatiile privind iminenta rezilierii contractului dintre Primaria Timisoara si ROSIGN, precum si incredintarea semnalizarii rutiere firmei VESTA sunt deosebit de grave si intra in sfera raspunderii penale, mai ales ca sunt facute de un reprezentant al executivului local (care nu are atributii in domeniul semnalizarilor rutiere). Ne-am astepta ca domnul viceprimar sa sprijine si sa incurajeze o firma locala, ce contribuie cu taxe si impozite la bugetul Primariei Timisoara si asigura veniturile a 57 de familii. in schimb, acesta spirjina o firma din Bucuresti, care a beneficiat de numeroase contracte in perioada guvernarii PDL si care beneficiaza in continuare de contracte in valoare de zeci de milioane de euro. Consideram ca antepronuntarea domnului Stoia nu este nici legala, nici corecta sau etica. Referitor la drumul spre firma ROSIGN (strazile I. Zaicu si P. Morand) – la care a facut referite domnul Stoia intr-o interventie la postul de televiziune Antena 3: acesta are un numar mare de semne de circulatie din cauza cetatenilor care isi parcau masinile pe borduri si blocau intrarile la firmele din zona. Montarea acestor semne a fost facuta la cererea Primariei Timisoara si a Politiei Locale, ea desfasurandu-se etapizat,  timp de circa o luna, odata cu crestera numarului celor care stationau si blocau traficul rutier. De asemenea, toate semnele de circulatie din zona centrala a Timisoarei au fost montate la cererea beneficiarilor. Consideram ca ROSIGN isi indeplineste obligatiile din contract cu buna credinta, corectitudine si profesionalism. Ne rezervam dreptul de a uza de toate mijloacele legale pentru a apara interesele de afaceri si imaginea firmei ROSIGN„, se precizeaza intr-un comunicat al firmei Rosign, care lasa sa se inteleaga ca l-ar putea da in judecata pe viceprimar.

Va reamintim, in urma cu cateva zile, viceprimarul Timisoarei, Traian Stoia a explicat cum a ajuns firma Rosign sa aiba contract aproape exclusiv cu Primaria Timisoara pentru amplasarea de semne de circulatie si spune ca printr-o hotarare a CLT acest contract va fi reziliat.

CITESTE SI: Viceprimarul Traian Stoia: Tot al 4-lea semn de circulatie din Timisoara trebuie sa ramana in picioare, restul trebuie dat jos! Consiliul Local va anula contractul cu firma Rosign

Exit mobile version