TIMISOARA. Un medic chirurg de la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Padurea Verde din Timisoara a fost prins in flagrant in aceasta dupa-amiaza in timp ce primea mita de la un pacient.
Chiar cand incasa plicul, doctorul s-a trezit inconjurat de procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara.
Potrivit anchetatorilor, chirurgul Caius Streian ar fi cerut unui batran 6.000 de lei pentru o operatie la inima.
In 9 noiembrie, doctorul a primit de la o ruda a bolnavului 1000 de lei pentru interventia chirurgicala, iar azi dimineata, sustin anchetatorii, medicul l-a chemat pe apartinator si i-a spus ca pacientul e in stare grava si ca suma intitiala e insuficienta, solicitand alti 5000 de lei.
Ruda batranului a venit astazi la orele pranzului la Clinica si i-a adus 3000 de lei din cei inca 5000 pretinsi. In acel moment insa, si-au facut aparitia procurorii care l-au prins in flagrant pe doctor.
Medicul a fost preluat de anchetatori si condus la audieri.
Caius Streian are 47 de ani, este doctor in Medicina si a terminat sef de promotie studiile la Timisoara. Este specialist in Chirurgie Cardio-Vasculara din 1998.
Lucreaza ca medic primar la Clinica I Chirurgie Cardio-Vasculara in cadrul Institutului de Boli Cardio-Vasculare Timisoara si e sef de lucrari la aceeasi disciplina in cadrul Universitatii de Medicina si farmacie Victor Babes din Timisoara.
UPDATE: Medicul Caius Streian a fost retinut pentru 24 de ore pentru luare de mita si urmeaza sa fie dus in fata judecatorilor pentru luarea masurii arestarii peventive.
UPDATE: Judecatorii au decis sa-l puna pe doctorul Streian 60 de zile sub control judiciar. Ancheta continua.