TIMISOARA. Reprezentantul unei firme de constructii a fost prins de politisti vineri dupa-amiaza in timp ce descarca deseuri in apropiere de Timisoara.
CITESTE SI: Masina lovita din spate de un tramvai la Timisoara. Tanara ranita. Foto
Oamenii legii aveau informatii ca firma nu scapa de moloz in mod legal, astfel ca au organizat o panda.
Politistii au surprins un sofer ce conducea un camion de 15 tone, care a basculat saci cu tencuiala, caramizi, bucati de zid, resturi de tevi, dar si alte deseuri in apropierea localitatii Remetea Mare.
Agentii, insotiti si de comisarii Garzii de Mediu au continuat cercetarile si au ajuns si la un punct de lucru al firmei, dar si la o alta companie care ar fi implicata in operatiuni. Basculanta din care au fost descarcate deseurile a fost confiscata.
„Cercetarile sunt continuate in vederea documentarii intregii activitati infractionale privind comiterea infractiunii de evaziune fiscala si abandonarea, aruncarea si/sau ascunderea deseurilor.„, au transmis reprezentantii IPJ Timis.