Dupa patru amanari succesive ale verdictului final, Tribunalul Bucuresti a pronuntat, ieri, sentinta in cel mai mediatizat dosar al ultimilor ani, aceasta hotarare fiind asteptata de zeci de timisoreni care, amagiti de perspectiva cumpararii unui apartament la cheie, au fost inselati cu peste 2 milioane de euro. Astfel, judecatorii au stabilit ca “creierul” intregii afaceri a fost Ciprian Nistor si, in consecinta, acesta a fost condamnat la 10 ani de inchisoare si 5 ani interzicerea unor drepturi, Andreas Nadasdy va sta dupa gratii 8 ani, iar Dumitru Cojocaru – 6 ani.
In acelasi dosar – de care se leaga pensionarea fostului sef al DNA Timisoara, Vlad Speriusi, care a finalizat o prima ancheta fara a gasi vreun vinovat de escrocarea a zeci de oameni – a fost achitat si patronul hotelurilor hotelurilor „Reghina”, Octavian Mares, care a fost trimis in judecata pentru marturie mincinoasa, dupa ce a incercat sa-l ajute pe Ionel Olari si a declarat sub juramant ca a fost de fata cand fostul sef al Finantelor si fiul acestuia au achitat patronilor “Radisson” serviciile turistice de care au beneficiat.
De asemenea, instanta a dispus despagubirea a 100 de persoane, care s-au constituit parti civile in dosar, cu sume cuprinse intre 6.000 de euro si 120.273 de euro, totodata ridicand sechestru asigurator care a fost pus asupra a doua imobile apartinand inculpatilor Ionel si Razvan Olari.
Sentinta Tribunalului Bucuresti poate fi atacata cu apel si nu exista nici o indoiala ca procurorii anticoruptie vor contesta aceasta hotarare, in conditiile in care o parte dintre greii trimisi in judecata in urma anchetei coordonate de Lucian Papici au scapat basma curata.
„In perioada februarie 2005 – decembrie 2007, inculpatii Nistor Ciprian si Nadasdy Andreas, in calitate de asociati si, respectiv, administrator la societatile comerciale mentionate mai sus si pretinzand ca sunt dezvoltatori imobiliari, au indus si mentinut in eroare un numar de peste 100 de persoane cu prilejul incheierii si executarii contractelor avand ca obiect constructia si vanzarea unor apartamente in Timisoara. In unele situatii apartamentele nu au fost construite deloc, iar in alte situatii, desi au fost construite partial, contractele de vanzare – cumparare nu au mai putut fi executate, deoarece locuintele au iesit din patrimoniul firmei Radisson”, a informat biroul de presa al DNA la momentul arestarii.
Sumele investite de cele cateva zeci de persoane care au intentionat sa-si cumpere apartamente in blocul “Radisson” variaza intre 50.000 si 80.000 de euro, bani pe care familiile i-au achitat in avans pentru a obtine o locuinta intr-unul dintre cele doua blocuri.
Cea mai importanta “momeala” a cuplului Nadasdi – Nistor a fost cladirea cu patru etaje ridicata pe strada Dej din Timisoara, care a fost aratata tuturor amatorilor de chilipiruri imobiliare pentru a-i convinge vizual de seriozitatea unui proiect de tip caritas.
Blocul “Radisson” a fost a fost scos la licitatie publica in primavara anului 2010 de catre omul de afaceri sirian Ahmed Jabri Tabrizzi, dupa ce acesta i-a imprumutat pe cei doi escroci cu suma de 700.000 de euro, iar banii nu i-au mai fost restituiti la timp. Imobilul a fost adjudecat de compania romaneasca cu capital italian “Sinergy Est”, care a achitat suma de 1.010.00 de euro.