TIMISOARA. Fostul sef al IPJ Timis, Sorin Muntean va fi cercetat pentru fapte de coruptie, in arest la domiciliu, decizia fiind luata miercuri de Curtea de Apel Timisoara.
La inceputul lunii februarie, comisarul sef Sorin Muntean fost arestat preventiv intr-un dosar de coruptie in care mai este cercetat si fostul sef al Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul IPJ Timis, Dumitru Pavel, precum si Iulian Bot, zis ”Viscol”, unul dintre liderii romilor din Lugoj.
Potrivit deciziei Curtii de Apel Timisoara, magistratii au dispus ” inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura arestului la domiciliu a inculpatului M.S.P., pe o durata de 30 zile incepand cu data ramanerii definitive a prezentei incheieri”.
Astfel, Sorin Muntean are obligatia de a nu parasi locuinta fara permisiunea organului judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza. El mai are si unele obligatii, printre care sa se prezinte in fata organului de urmarire penala, a judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata ori de cate ori este chemat si sa nu comunice cu inculpatii din acelasi dosar. In caz contrar, Muntean se poate intoarce in arest preventiv.
Decizia Curtii de Apel Timisoara poate fi contestata intr-un termen de 48 de ore de la pronuntare.
Sorin Muntean este acuzat de constituirea unui grup infractional organizat, luare de mita, doua infractiuni de instigare la dare de mita si favorizarea faptuitorului.
In acelasi dosar, comisarul sef Dumitru Pavel este acuzat de luare de mita, trafic de influenta si complicitate la luare de mita, iar Iulian Bot, zis Viscol, de constituirea unui grup infractional organizat, evaziune fiscala, in forma continuata, dare de mita (4 infractiuni) si cumparare de influenta (2 infractiuni).
DNA a informat la inceputul lunii februarie ca Iulian Bot, alaturi de alte persoane, a constituit, in anii 2012-2013, un grup infractional, avand ca scop desfasurarea de activitati evazioniste, prin intermediul a doua societati comerciale controlate prin persoane interpuse. Gruparea importa autoturisme din spatiul european si le revindea la negru, prejudiciu cauzat bugetului de stat depasind 2 milioane de lei.
„In acest sens, acestia au racolat in cadrul grupului alti ofiteri de Politie si au coordonat activitatile infractionale de mituire a acestora, in scopul de a-i asigura lui Bot o solutie favorabila in dosarul in care era cercetat. De asemenea, cei doi au stabilit impreuna cu ceilalti membri ai grupului infractional strategiile pe care acestia sa le adopte pentru a determina procurorul care supraveghea urmarirea penala sa admita o cerere de efectuarea a unei expertize contabile, in conditiile in care verificarile nu erau finalizate, indicând totodata expertul prin care puteau obtine concluzii favorabile, in situatia in care cunosteau faptul ca evidenta contabila pe baza careia urma a se efectua expertiza a fost falsificata. Totodata, Muntean si Dumitru Pavel au efectuat demersuri in vederea diseminarii, catre Bot Iulian, a inscrisurilor relevante aflate la dosarul cauzei si au conceput impreuna cu ceilalti membri ai gruparii, o strategie de inlocuire a documentelor contabile relevante menita sa schimbe situatia juridica dedusa cercetarilor„, se arata intr-un comunicat al DNA din februarie.
Totodata, in grupare ar fi fost cooptat si avocatul Marin Bilc.
Rolul primordial al lui Bot a fost acela de a asigura suport financiar fiecarui membru atras si implicat in activitatea infractionala, de a identifica martori si de a depune inscrisuri de natura sa confirme sustinerile stabilite in cadrul strategiei de aparare. DNA a sustinut ca scopul avocatului, pe de alta parte, a fost acela de a ascunde activitatea infractionala evazionista derulata prin cele doua societati controlate de Bot, de a diminua consecintele financiar-fiscale produse prin aceasta si, eventual, de a implica raspunderea penala a altor persoane decât a sa. Concret, in perioada 2013-2016, Bot a remis lui Muntean si lui Dumitru câte 7.000 euro si altor doua persoane (un ofiter de politie-denuntator in cauza si un contabil neidentificat pâna in prezent) sumele de 3.500 euro, respectiv 2.000 euro, pentru ca acestia sa-si indeplineasca in mod defectuos atributiile de serviciu in legatura cu instrumentarea unui dosar penal in care acesta el era cercetat pentru evaziune fiscala, in asa fel incât administrarea probelor sa duca la o solutie in favoarea sa.
In aceeasi perioada, Bilc a pretins de la Bot mai multe sume de bani, primind o suma cuprinsa intre 6.000 – 7.000 euro pentru a-si exercita influenta asupra ofiterilor de politie judiciara si asupra unui procuror, care aveau in lucru un dosar. Avocatul i-ar fi promis lui Bot ca ii va determina pe acestia sa urgenteze administrarea probelor in cauza ce-l privea, asa incât solutia finala sa-i fie favorabila.
De asemenea, Muntean si Bilc l-au determinat pe Bot sa-i remita suma totala de 1.500 euro unui denuntator, pentru ca acesta sa isi indeplineasca atributiunile de serviciu in directia indicata de membrii grupului infractional. Totodata, Dumitru Pavel a pretins pentru sine si pentru o alta persoana câte 2.000 euro, sume pe care le-ar fi primit printr-un intermediar.
CITESTE SI: Pentru cati bani si-au manjit mainile? Drumul spagii la IPJ Timis, dezvaluit de procurorii DNA Timisoara!
Intr-un alt dosar de coruptie din ianuarie 2015, Sorin Muntean este cercetat pentru abuz in serviciu alaturi de fostul adjunct Florin Bolbos, precum si de fostul sef al Politiei Rutiere Marcel Craciunescu.