TIMISOARA. Politehnica Timisoara mai are o jucatoare convocata la prima reprezentantiva a Romaniei pentru meciurile cu Moldova si Italia, din preliminariile Campionatului Mondial.
Cristian Dulca a convocat-o pe Sara Campean, portarita ajunsa in urma cu nici doua saptamani in lotul Politehnicii Timisoara. Tanara in varsta de 19 ani o va inlocui pe Camelia Ceasar, de la AS Roma, dupa ce aceasta a anuntat ca nu mai poate onora convocarea deoarece o colega a ei a fost depistata pozitiv la testul COVID 19.
Sara Campean a jucat in doua partide pentru Politehnica in acest sezon, in victoria cu 10-0 in fata Universitatii Galati, cand a si inscris din 11 metri, dar si in esecul din Cupa in fata celor de la Piros Security Arad.
Tanara fotbalista a Politehnicii a fost in trecut selectionata in loturile de junioare ale Romaniei si a si debutat la prima reprezentantiva. Se intampla in 4 aprilie 2019, cand Romania invingea cu 4-1 Malta.
La lotul primei reprezentative, pentru ultimele doua meciuri ale anului se mai afla si Teodora Meluta.
Romania va juca in 26 noiembrie, de la ora 20:30 impotriva Republicii Moldova, iar in 30 noiembrie va intalni tot pe teren propriu selectionata Italiei.
Foto: Arhiva