Fotbaliste cu suflet mare. Jucatoarele de la Banat Girls au adus o bucurie de Paste batranilor de la un centru din Timis. Foto

FOTO: ACS Banat Girls

TIMIS. Fetele de la prim divizionara de fotbal Banat Girls au profitat de faptul ca nu au jucat in Cupa Romaniei si au facut o vizita batranilor de la centrul din Comlosu Mare.

CITESTE SI: Ziua redeschiderii Domului Catolic de la Timisoara, dupa cea mai importanta renovare din istoria sa de aproape 300 de ani. Slujba oficiata in 3 limbi de Sf. Gheorghe. Programul complet al evenimentelor. Foto 

Iar fotbalistele nu s-au dus cu mana goala. Alaturi de antrenorul Liviu Ivasuc, jucatoarele au pregatit cate un pachetel de Paste pentru fiecare dintre cei care isi petrec batranetea in acest centru.

Fotbalistele au stat de vorba cu seniorii, care s-au bucurat sa le vada, impatasind clipe frumoase inaintea Sfintelor Sarbatori Pascale. Batranii le-au urat succes jucatoarelor in partidele pe care le mai au de jucat in acest sezon in Cupa si in campionat.

Jucatoarele de la Banat Girls nu sunt la prima actiune in afara fotbalului. In Saptamana Mare, fotbalistele timisene au participat si la o operatiune de curatenie in padurea din vecinatatea comunei.

Urmatorul meci pentru echipa banateana este programat in 23 aprilie, in deplasare, cu Csikszereda Miercurea Ciuc.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.