TIMISOARA – Dupa o saptamana in care si-au pus la punct conditia fizica, jucatorii lui Poli au dat din nou cu piciorul in minge. Staff-ul alb-violetilor a organizat un meci scoala intre echipa mare si echipa a doua a clubului, meci in care ambitiile si valoarea pustilor de la echipa secunda au fost peste asteptari. Dupa doua reprize in care s-au rulat aproape toti jucatorii atat de la prima echipa, cat si de la cea de-a doua, castigatori au fost fotbalistii lui Adrian Stoicov, care au avut o revenire spectaculoasa impunandu-se cu scorul de 2-1, gratie golurilor marcate de Gelu Velici si Claudiu Belu.
Primii care au marcat au fost jucatorii de la echipa mare. Babici, aflat in probe la Timisoara a recuperat un balon frumos la 18 metri de poarta adversa, a patruns in careu (min 32), de unde a facut o asezare pentru Rover Carstea, ultimulul trimitind balonul la coltul lung din 10 metri. Chiar inainte de pauza Velici avea sa restabileasca egalarea. O minge venita din neant a ajuns la varful de la Poli 2 care i-a evitat in lateral atat pe Scutaru, cat si pe portarul Kirev, si a sutat sec, sub transversala. Imediat dupa pauza, ambii tehnicieni au schimbat garniturile. In jocul echipei mari s-a vazut lipsa automatismelor,a omogenitatii si a traseelor astfel ca cei care au marcat au fost tot jucatorii de la echipa a doua, prin Claudiu Belu.
Iata ce jucatori a bagat Vali Velcea in teren:
Poli in prima repriza:
Lepmets (Kirev) – Popa, Scutaru, Zaluschi, Sandu – Chis, Petcut, Babic, Patras – Essers, Carstea
Poli in repriza secunda
Kirev (Lepmets) – Popa, Iovan, Zaluschi, Rocha – Popovici, Gorobsov, Babic, Dobricean – Axente, Ricketts