Opinia Timisoarei

FOTO! Regal de dans sportiv la Timisoara! O pereche de dansatori romani a fost declarata campioana Uniunii Europene!

Dansatori din peste 20 de tari s-au reunit in acest week-end in orasul de pe Bega cu ocazia Festivalului International de Dans Timisoara. Galele de seara din din cea de-a doua zi de concurs au adus un spectacol impresionant in fata timisorenilor.

Dansatori din Rusia, Danemarca, Ucraina, Finlanda, Serbia, Ungaria, Slovenia, Statele Unite, Bulgaria, Slovacia, Polonia, Italia, Germania, Cehia, Letonia, Moldova, Astria si Romania au intrat pe parchetul salii Constantin Jude, sambata, la concursul World Open de dansuri Standard din cadrul Timisoara Open Championship dar si la Campionatul Uniunii Europene la 10 dansuri, eveniment organizat in premiera in tara noastra.
Intre concurenti s-au aflat si mai multe perechi ‘cu steluta’ , adica din primele 50 clasate mondial, iar spectacolul a fost la inaltime.
Intre  vals lent, tango, vals vienez, slow fox, quick step si samba, cha cha cha, rumba, passo doble sau jive spectatorii prezenti la Sala Constantin Jude au avut parte de cele mai bune dansuri si cele mai frumoase costume.
VEZI GALERIE FOTO!
La sectiunea Standard din cadrul Timisoara Open Championship la care au fost inscrise peste 140 de perechi s-au impus Alexey Glukhov  si Anastasia Glazunova din Russia, pereche care ocupa in prezent locul 10 in lume, conform clasamentului Word Dance Sport Federation. Cei doi au fost urmati pe podium de campionii Romaniei, Rares Cojoc si Hanna Zudziewicz(locul 12 mondial) si de perechea ucrainiana Volodymyr Lyatov / Veronika Myshko( in prezent, locul 21 mondial la aceasta categorie).
La categoria „tineret”,  din cadrul Timisoara Open Championship, Vlad Pislariu si  Eszter Pop, cei care de curand au castigat Campionatul Mondial de Dans Sportiv Standard pentru Tineret s-au impus fara probleme, fiind urmati de vicecampionii nationali, Cotescu Razvan si Ioana Lupeanu si de Nikita Bortsov/ Yasmine Stuparu.
Cel mai aplaudat moment al serii de sambata a fost insa premierea din cadrul Campionatului Uniunii Europene la 10 dansuri, unde pe prima pozitie au urcat romanii Toth Tibor Csaba si Valentina Dobrila, o pereche reprezentativa a dansului sportiv romanesc, care a reusit sa se impuna in fata germanilor Philipp Hanus si Siri Kirchmann, exceland in special la dansurile latino. Pe locul trei s-au clasat  Mark Filotas si Zsofia Barkoczi din Ungaria.
Maratonul de dans sportiv de la Sala Constantin Jude nu s-a oprit insa doar la competiile internationale. Dansatori sportivi de la mai multe cluburi din Romania, cu varste incepand de la 6 si pana la 35 de ani s-au intrecut la diferite categorii si sectiuni. Vezi cum s-au decsurcat sportivii timisoreni!
VEZI AICI CLASAMENTELE!
Competia continua si duminica cu alte finale, Galele de seara fiind programate tot de la ora 18,30.
Exit mobile version