Patriarhul Teofilos al treilea a coborat in mormintul sacru al Mantuitorului, de unde s-a intors cu lumina pe care a impartit-o pelerinilor. Ritualul aprinderii focului sfant in Sambata Mare este cel mai vechi ritual crestin, datand din secolul al IV-lea.
Clopotele au vestit si de aceasta data miracolul aprinderii luminii sfinte, in ajunul Invierii. Credinciosii, impreuna cu Patriarhul Ierusalimului, insotit de preoti si ierarhi, au inconjurat de trei ori sfantul Mormant.
Teofilos al treilea si-a scos vesmintele si mitra, pentru a arata ca nu are asupra lui chibrituri sau bricheta. A coborat apoi in mormantul sacru, pe lespedea caruia se afla o candela neaprinsa si o carte de rugaciuni.
Potrivit credintei, Lumina Sfanta coboara din cer si aprinde candela, un moment considerat simbolul suprem al Invierii Mntuitorului.
Patriarhul se intoarce peste cateva minute cu cele doua manunchiuri de cate 33 de luminari aprinse si imparte Lumina Sfanta preotilor si miilor de credinciosi.
In primele 33 de minute de cand este este aprinsa, flacara nu arde nimic din ceea ce atinge, sustin credinciosii.
Din Biserica Sfantului Mormint, lumina este dusa la Biserica Nativitatii din Betlehem si catre toate bisericile tarilor ortodoxe.