Daca esti rege nu inseamna ca toate usile ti se deschid. Adica, se deschid, insa unele te lovesc si-n plina figura! A simtit-o pe pielea sa Regele Spaniei, Juan Carlos. Acesta a fost izbit in plina figura de o usa aparuta prea brusc in calea sa. Regele s-a ales cu vanatai la ochiul stang si la nas.
Incidentul s-a petrecut la resedinta regelui Spaniei, Palacio de la Zarzuela. Un valet a deschis usa de pe cealalta parte, iar tocul l-a izbit pe suveran in plin. Imediat, Juan Carlos a primit ingrijiri medicale. Apoi, a putut sa isi respecte agenda. Doar ca a aparut cu un ochi vanat si-un plasture la nas la intalnirile pe care le avea programate cu mai multi ambasadori.
Acesta nu este singurul incident in care a fost implicat regele Spaniei. Acum cativa ani, a cazut in momentul in care a vrut sa coboare de pe scena pe care sustinuse un discurs.