Opinia Timisoarei

FRR multumeste SCM Timisoara ca nu se prezinta la Baia Mare. Federatia nu va reprograma insa jocul

TIMISOARA. Conducerea clubului SCM si staff-ul tehnic al echipei, au hotarat, ca din cauza celor doua cazuri de coronavirus din echipa, sa nu puna sanatatea propriei echipe in pericol si nici pe cea a adversarului, astfel ca s-a anulat deplasarea de la Baia Mare, dar si antrenamentele echipei pe o perioada nedeterminata. SCM Timisoara trebuia sa joace in Maramures in etapa a doua a Cupei Romaniei.

Cum banatenii au renuntat deja si la deplasarea de la Cluj, de saptamana trecuta, din acelasi motiv, desi conform DSP, echipa era apta de joc, inseamna ca meciul de la Baia Mare va fi pierdut cu 0-5, deoarece regulamentul FRR nu permite doua amanari la rand a jocurilor.

Asadar, SCM pierde la masa verde jocul cu Baia Mare, in timp ce cel cu Universitatea va fi reprogramat, daca se va considera ca nu mai exista niciun risc la infectare.

Pentru modul cum au gestionat aceste cazuri de coronavirus, si mai ales pentru faptul ca SCM nu se prezinta la Baia Mare pentru a proteja sanatatea jucatorilor, Federatia si-a aratat recunostinta fata de clubul banatean, felicitandu-l.

Federatia Romana de Rugby regreta situatia existenta in cadrul echipei SCM Timisoara si isi exprima toata sustinerea pentru depasirea cat mai rapida a acestor momente dificile. De asemenea, apreciaza modul responsabil in care oficialii clubului au pus pe primul plan sanatatea si siguranta tuturor sportivilor, nu doar ai propriilor jucători, ci si ai echipei adverse, Timisoara fiind programata sa intalneasca duminica, 4 octombrie, in Cupa Romaniei, pe CSM Stiinta Baia Mare. Masura preventiva de protejare a tuturor celor implicati in acest meci este cu atat mai importanta cu cat cele doua echipe, dau majoritatea jucatorilor pentru echipa nationala, Timisoara – 12 si Baia Mare – 4, Romania urmand sa dispute pe 1 noiembrie, ultimul meci din editia 2020 Rugby Europe Championship. FRR multumeste clubului SCM Timisoara pentru ca, desi din punct de vedere legal si regulamentar puteau juca meciul, au considerat ca sanatatea sportivilor este primordiala, acordand in acelasi timp o importanta deosebita si echipei nationale pentru a nu pune in pericol disputarea meciurilor pe care Stejarii le au programate in luna noiembrie”, se arata in comunicat.

Desi este o situatie exceptionala, si meciul putea fi reprogramat, dupa toate posibilitatile, SCM Timisoara va pierde cu 0-5 acest meci.

 

Exit mobile version