Opinia Timisoarei

Functionarii din Primaria Timisoara nu sunt arsi la leafa, ci sanctionati cu… cartonase galbene, cand nu-si fac treaba. Nicolae Robu: Este disciplina in primarie!

TIMISOARA. Nici vorba de pedepse soldate cu opriri din salarii la Primaria Timisoara. Functionarii care nu isi fac bine treaba nu se trezesc cu lefuri taiate. Au noroc cu primarul. O spune chiar Nicolae Robu, care recunoaste ca nu este adeptul sanctiunilor  si ca tot ce face este sa le arate cartonase galbene angajatilor ce gresesc.

Ne permitem sa intelegem ca aceste cartonase sunt doar imaginare si ca primarul Timisoarei nu umbla cu cartonase sportive prin buzunare.

„Eu le-am mai aratat cartonase functionarilor, dar numai galbene. Eu am cartonase cu 2 fete, pe o fata sunt galbene, pe cealalta sunt rosii si, cand le-am scos cu fata rosie inspre anumite persoane, dupa aceea le-am rasucit sa ajunga la galben”, a spus, ironic, primarul Timisoarei, lasand sa se inteleaga ca dupa ce ii trece, supararea ii iarta pe cei care ‘calca pe bec’, dar nu uita.

Directorii din subordine au voie sa vorbeasca in presa doar dupa ce au acordul primarului Nicolae Robu

‘Lucrul facut de mana ta e cel mai sigur’, pare sa-si fi spus primarul Nicolae Robu, inca din prima zi de mandat, care refuza sa angajeze purtator de cuvant pentru institutie si alege sa faca el toate declaratiile. Daca in urma cu un an si jumatate, toti sefii de directii se temeau sa vorbeasca public, de teama sa nu fie certati de primar, iata ca acum sefii isi permit sa dea declaratii. Dar nu inainte de a cere acordul intaiului gospodar al orasului.

„Sigur ca ii las pe directori sa vorbeasca despre ce intra in sfera lor de competenta. Ei ma suna inainte, e disciplina. Nu e bine ca e disciplina in Primarie? Nu putem sa lucram haotic, e disciplina. Ei ma suna sa imi spuna despre ce sunt solicitati sa vorbeasca si stabilim in 2-3 cuvinte care sunt reperele. Autoritatea se obtine si altfel decat prin sanctiuni, eu nu prea sunt adeptul sanctiunilor. Din cand in cand desigur ca recurgem si la ele, dar cred ca am autoritate in Primarie, s-a putut remarca asta, ca nu prea se intampla nimic fara sa existe agreerea mea, iar cand se intampla si mai ales cand se intampla lucruri rele, atunci e grav”, a explicat Nicolae Robu.

 

Exit mobile version