TIMISOARA. Primarul Nicolae Robu se declara din ce in ce mai preocupat de patrimoniul orasului. Convins ca exista probleme in privinta modului in care se valorifica acesta, edilul a cerut intocmirea grabnica a unui raport si ii informeaza, printr-o nota interna, pe angajatii Primariei ca va urma un control drastic.
Primarul Timisoarei i-a cerut Directiei Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse o analiza a situatiei valorificarii patrimoniului orasului, dar si cel al statului roman aflat in administrarea municipiului Timisoara. Nicolae Robu a dat termen de realizare a raportului data de 18 martie.
In raport vor trebui prezentate modul in care sunt date in folosinta unor persoane diverse obiective din oras, daca beneficiarii au inca aprobarile valabile pentru obiectivele respective si daca acestia si-au indeplinit in totalitate obligatiile din contracte. Edilul a afirmat ca analiza comandata nu va fi facuta doar de dragul de a fi facuta, ci va avea urmari dintre cele mai radicale.
„Am anuntat prin nota interna si o sa vedeti in finalul ei ca dupa aceasta analiza pe care o va face Directa Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse, voi dispune si o misiune de control a Corpului de Control si Antifrauda, pentru ca vreau sa ma asigur ca locurile sunt in regula in tot acest areal. Va fi o misiune foarte grea, pentru ca ea va viza si RATT, si Colterm, si SDM, si piete, si scolile si spitalele, toate elementele de patrimoniu ale municipalitatii sau statului roman aflate in administrare. Am dat termen pana in 18 martie Directiei Cladiri terenuri si dotari diverse, si dupa aceea va fi misiunea de control„, a spus Nicolae Robu.
Primarul a spus si de ce a cerut aceasta analiza, dar si controlul care va urma.
„Am mostenit o situatie in care abia vreo 30-35% din unitatile comerciale din oras functionau cu acord comercial. Vreau sa va spun ca tot cam acelasi era procentul de dari in folosinta catre terte persoane fizice sau juridice, ale unor entitati de patrimoniu, pe baza de licitatie sau contract. In rest, se folosea pe scara larga fisa de calcul… Am constatat in lungul timpului ca nu se urmareste, si poate din trecut au fost interese sa nu se urmareasca, asa cum a trebuit valorificarea patrimoniului. Sunt o multime de concesiuni facute. Nimeni nu a urmarit daca obligatiile prevazute prin caietul de sarcini de la licitatia organizata cu ocazia concesionarii, si care ulterior au facut obiectul contractului, au fost respectate. Mai primesc semnale, care pot fi valabile sau nu, ca in unele scoli, la Henri Coanda, sau fostul liceu agricol, s-au aciuat pe langa tot felul de firme mai mici sau mai mari care folosesc acest patrimoniu, si nimeni nu stie daca platesc corect sau in ce formula juridica il folosesc. Vreau sa punem piciorul in prag vizavi de tot ce inseamna patrimoniu public. Eu am mai facut acest tip de demersuri pe parcursul mandatului si s-au mai identificat nereguli, dar iar primesc semnale ca ar mai fi„, a declarat primarul Nicolae Robu.
Conform notei interne a primarului, in cazul in care in urma analizei se vor gasi unitati la care contractele sau aprobarile au expirat sau vor fi reziliate, se vor organiza noi licitatii.