TIMISOARA. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara lanseaza o invitatie la lansarea volumelor Soul și Perspectives, Confessions of Young Doctors. A Therapeutic Journal, apărute sub coordonarea șef lucrări dr. Simona Olaru-Poșiar.
Evenimentul va avea loc luni, 27 mai 2024, de la ora 18.30, la Galeria Indecis, cu sediul în Bastion 3 (strada Hector nr. 1).
Volumele sunt rezultatul unui proiect amplu ce s-a întins pe o perioadă de 4 ani (octombrie 2020 – aprilie 2024). La proiect au participat peste 500 de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, care și-au transcris în aceste pagini gândurile, angoasele, bucuriile. Lucrarea reprezintă un proiect trilingv (română, engleză și germană) și este gândit ca jurnal terapeutic realizat de studenții mediciniști timișoreni.
La eveniment, alături de coordonatoarea cărților, vor lua cuvântul conferențiar universitar dr. Daniela Șilindean și lector universitar dr. Ana-Maria Dascălu-Romițan.
Evenimentul este găzduit de Galeria Indecis, în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Înscrierea la eveniment este recomandabilă și se face accesând acest link.