Groaza statului la coada dezarmeaza adeseori contribuabilul roman care are de platit impozite sau taxe la Finante. Corvoada insa ar putea lua sfarsit in scurta vreme.
Contribuabilii ar putea trimite si primi documente de la Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) in format electronic, astfel ca nu vor mai fi nevoiti sa stea la cozi sau sa foloseasca serviciile postale.
Prevederea este introdusa intr-un proiect de ordonanta de urgenta publicat pe site-ul Ministerului Finantelor.
Rolul acestei masuri este de „a crea posibilitatea comunicarii in timp real a declaratiilor, a cererilor si a altor documente pe care contribuabilii le depun la organele fiscale, precum si asigurarea unei procesari mai rapide a acestora, comparativ cu cele depuse in format pe hartie„, conform institutiei.
De asemenea, proiectul de act normativ prevede transmiterea, in format electronic, de catre ANAF, la solicitarea altor autoritati publice, a documentelor privind situatia fiscala a contribuabililor.
„Astfel, nu va mai fi necesara deplasarea contribuabilului pentru preluarea si depunerea documentelor solicitate de autoritatile publice. De exemplu, in anul 2013, administratiile fiscale au eliberat contribuabililor aproximativ 5,5 milioane de adeverinte de venit tiparite. Aceasta masura are ca efect reducerea costurilor de administrare fiscala si asigurarea celeritatii in solutionarea cererilor contribuabililor„, conform MFP.
Concret, fiecare contribuabil va primi un cont de utilizator, o parola si va putea folosi si alte dispozitive de identificare precum digipass.
„Simplificarea procedurilor administrative si imbunatatirea relatiei contribuabililor cu Fiscul sunt masuri necesare pentru sprijinirea mediului de afaceri prin diminuarea costurilor de conformare la plata„, considera ministrul Finantelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.
Actele vor purta semnatura electronica extinsa a Ministerului Finantelor Publice.