TIMISOARA. Veste mult asteptata de soferi la Timisoara. A fost deschis traficul prin Pasajul Jiul pe 5 benzi. Lucrarea la podul de cale ferata largit si modernizat a fost finalizata complet.
S-a muncit pe rupte in ultimele zile pentru ca traficul sa fie deschis cat mai grabnic, intrucat reinchiderea temporara a circulatiei in zona pentru utimele retusuri a transformat iarasi intr-un cosmar orice deplasare cu masina prin Timisoara.
Muncitorii au dat zor sa incheie lucrarea duminica, pentru ca de luni cand orasul se va aglomera sa se scurteze cozile de masini, intrucat acum se poate trece din nordul orasului in sud si invers prin Pasajul Jiul pe toate cele 5 benzi.
In noaptea de sambata spre duminica s-au trasat si ultimele marcaje.
In zona pasajului a fost asezat gazon si s-au sadit flori, iar numele podului, inscris cu litere metalice in partea superioara este iluminat pe timpul noptii.
De la orele 14.00, a fost organizata si o festivitate de inaugurare. Vezi mai jos cum s-a desfasurat!
CITESTE SI: Festivitate de deschidere. Se taie panglica la Pasajul Jiul din Timisoara
Va reamintim, Pasajul Jiul din Timisoara a fost largit la cinci benzi de circulatie in urma lucrarilor de modernizare incepute in vara anului trecut. Pe langa cele cinci benzi, prin pasaj au fost amenajate trotuare si piste de biciclete in zona dinspre Incuboxx, si un trotuar tehnic pe partea dinspre Gara de Nord.
Asfaltul a fost tratat, in premiera, cu o substanta speciala care va scoate in evidenta marcajele rutiere, iar sub beton a fost montata o instalatie de degivrare care va porni automat atunci cand temperaturile pe timpul iernii vor scadea insemnat, astfel ca va fi inlaturat poleiul.
Valoarea totala a investitiei se ridica la peste 7 milioane si jumatate de euro, bani de la bugetul local.