În 2020, după alegerile locale, în Moșnița Nouă spiritul civic a crescut simțitor, comunitatea s-a trezit și a devenit mult mai activă, locuitorii de aici își cer drepturile legale, cer investiții și seriozitate din partea administrației.
Astăzi, moșnițenii sunt din nou în momentul în care trebuie să își aleagă primarul și consilierii care se vor ocupa de destinele comunității în următorii patru ani, iar Gerald Simonis este principalul competitor. Candidat independent, acesta și-a prezentat programul electoral în multe întâlniri cu locuitorii comunei, iar pulsul străzii este încurajator. “Oamenii s-au săturat de promisiuni și de vorbe goale, iar problemele în comună sunt grave. Suntem la un pas de Timișoara și avem sute de kilometri de drumuri neasfaltate. În Moșnița, după o ploaie scurtă de vară, încă mai există oameni care nu pot ajunge la casele lor din cauza noroaielor. Timp în care banii noștri – din bugetul local, de la guvern sau din fonduri europene – sunt cheltuiți pentru a asfalta drumuri în câmp, pentru rețele de apă și canalizare tot în câmp, pentru camarila de partid și așa mai departe. Mi se pare revoltător că banii se cheltuie pe alte criterii decât cele ale necesităților contribuabililor. Asemenea lucruri trebuie să înceteze, iar în administrația pe care o voi conduce așa ceva n-o să se întâmple”, spune Gerald Simonis.
Haosul administrativ din Moșnița Nouă este sancționat puternic de locuitorii comunei periurbane Timișoarei, oamenii exprimându-și în nenumărate rânduri nemulțumirea legată de modul în care se investesc banii publici.
“În primul rând, trebuie făcută o prioritizare clară a investițiilor în funcție de nevoile comunității, nu pe interese personale sau de partid. Investițiile inutile făcute pe criterii pur politice vor rămâne o tristă și urâtă amintire. Această comună are multe probleme, dar niciuna nu este imposibil de rezolvat, e nevoie doar de voință, transparență și corectitudine. Sunt atâtea fonduri, fie că vorbim de nivel guvernamental sau al fondurilor europene, de care comuna noastră nu s-a apropiat așa cum ar fi trebuit să o facă, fie că vorbim despre infrastructură rutieră, edilitară sau cea educațională, ca să dau câteva exemple majore. Mai putem discuta și despre invesiții nu la fel de costisitoare, cum ar fi parcuri sau locuri de joacă pentru copiii noștri, unde suntem din nou deficitari. Nu este posibil ca într-o comună de talia Moșniței să avem atâtea minusuri: drumuri neasfaltate, gradinițe și școli insuficiente pentru numărul mare de copii, parcuri, trotuare, adică lucruri de bază. Dar, credeți-mă, că știu cum se rezolvă astfel de probleme și mai știu și cum să atrag bani pentru astfel de investiții.
Rolul unui primar este să crească, prin investiții sănătoase, calitatea vieții oamenilor, iar eu consider că am priceperea necesară și o echipă solidă care să mă ajute să punem în aplicare viziunea pe care o am pentru comuna Moșnița Nouă”, a conchis Gerald Simonis.
Comandat de candidat independent Gerald Oscar Simonis. Executat de SC Ripensis Media Trust SRL. CUI mandatar financiar:24240081