Copilul era imbracat intr-un body si plangea in momentul in care a fost gasit de catre o femeie in timp ce ducea vaca la pascut pe campul din apropierea orasului Murgeni din judetul Vaslui.
Femeia a luat bebelusul acasa, l-a ingrijit si i-a dat de mancare, insa, spre seara, a sunat la numarul de urgenta 112 dupa ce i s-a parut ca fetitei i s-a facut rau.
„Asupra copilului a fost gasit un biletel cu un nume, o data, posibil cea de nastere, si un mesaj in care mama bebelusului explica faptul ca l-a abandonat pe motiv ca nu are posibilitati materiale sa-l creasca, dupa ce a fost parasita de barbat. Ppolitistii de Murgeni au demarat cercetari in vederea identificarii mamei copilului”, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui, Mihaela straub.
Politistii din Murgeni au solicitat si interventia unei ambulante, bebelusul fiind preluat si transportat la Spitalul de Urgenta Barlad pentru evaluare medicala