Opinia Timisoarei

Gheorghe Ciuhandu, primul interviu de la plecarea din Primaria Timisoara: Marile proiecte vor purta tot pecetea administratiei Ciuhandu… INREGISTRARE AUDIO!

Despre asumarea proiectelor sale de catre Nicolae Robu, despre  schimbarile la varful administratiei, despre promisiuni electorale neonorate si bani, datorii, proiecte preamarite acum si respinse in timp ce actuala putere era in opozitie, procese si politica, precum si despre multe altele, vorbeste acum Gheorghe Ciuhandu, intr-un interviu acordat in exclusivitate publicatiei noastre Opinia Timisoarei. Hulit de unii, laudat de altii, fostul edil face dezvaluiri neasteptate despre cei 16 ani de munca in fruntea Primariei Timisoara.

Va invitam sa cititi un interviu incitant si plin de surprize cu fostul primar al Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu! Mai jos puteti accesa si varianta AUDIO pentru a asculta inregistrarea acestui interviu!

USL a cucerit de-a dreptul Timisoara la alegerile locale si la cele generale. Campania USL a marsat foarte mult pe ideea ca e timpul ca Timisoara sa fie condusa de aceeasi forta politica ca si cea care este la putere la Bucuresti. Cei de la USL spuneau ca primarul taranist al Timisoarei nu primea bani de la Bucuresti. Cum comentati rezultatele alegerilor?

Pot sa spun ca ceea ce au spus cei de la USL denota clientelismul, infantilismul si coruptia din politica romaneasca. Asta pentru ca nu esti asimilat ca reprezentanul unor oameni care te-au ales pentru ca au speranta ca poti sa le rezolvi problemele si au incredere in capacitatile tale, ci esti judecat dupa un carnet de partid. Asta este o atitudine tipic comunista si este si motivul pentru care tara merge prost. Eu cred ca aceasta victorie a USL-ului, care si continua acum, se datoreaza, in principal repulsiei populatiei fata de regimul lui Basescu. Basescu, dupa ce a ridicat PDL la rang de partid guvernamental, tot el cu mana lui l-a distrus. Eu nu cred ca populatia judeca rational, ci se comporta mai mult sentimental, pentru ca oamenii au fost privati de 25% din salarii, de pensii, a fost acel impozit forfetar care a distrus multe firme mici si mijlocii. Sa nu mai spun de coruptia generalizata si acest sistem clientelar de a imparti banii de la buget, cum spuneati si dumneavoastra… Coruptia generalizata i-a deranjat pe oameni, pentru ca unii strangeau cureaua, iar altii prosperau. Cred ca acest USL a beneficiat de pe urma situatiei create de Basescu, care a si fost principalul lor propagandist. Spun asta pentru ca, daca te uiti la programul lor de guvernare, lucruri mari nu vezi. Vezi acum in fata de inceput o anumita nehotarare, a anumita balbaiala, poate explicabila – cand ajungi la guvernare nu stii ce sa faci si cum sa faci. Era de asteptat ca, totusi, daca te pregatesti in opozitie cu alternative, sa pui in practica niste proiecte din prima zi de cand ajungi la guvernare. Lucru care nu s-a intamplat. USL este o solutie alternativa la ceea ce a fost, nu stiu insa daca este mai buna decat cea care a fost. Pe de alta parte, referitor la ceea ce ati spus, eu pot sa va spun ca eu din 2000 si pana in 2012 am fost mereu in opozitie, desi pe vremea Aliantei DA am avut viceprimar de la PD. Din 2000 si pana in 2004 am avut un protocol de buna guvernare locala cu PSD-ul, iar din 2008 si pana in 2012 am avut un viceprimar PSD si a fost si pe timpul guvernarii PSD – PD. Eu am cautat sa am o deschidere fata de puterea de la Bucuresti, dar toti m-au privit ca opozitionist. Sa nu va spun ca in mai 2009, Emil Boc, cand a venit la Timisoara, mi-a spus foarte clar, daca nu il invalidez pe viceprimarul PSD si nu pun unul de la PD, lucrurile nu se vor indrepta… Deci a fost un santaj politic.

Dar de-a lungul perioadei cat ati fost primar, ati facut intelegeri si cu PSD si cu PNL, pentru a aduce bani de la Bucuresti, dar acest lucru nu s-a intamplat.

Da, eu nu am adus bani de la Bucuresti, dar ce am facut? Am lansat obligatiuni municipale in trei reprize, deci am adus zeci de milioane de dolari, in 2003, 2005 si 2006. Am angajat credite foarte avantajoase la dobanzi foarte mici. Toate autobuzele si firobuzele sunt luate in leasing in conditii extrem de bune pentru municipalitate…

Pe de alta parte, credeti ca lucrurile vor sta altfel acum? Pentu ca iata: Timisoara are un primar care e dintr-un partid care este la putere, la guvernare…

Domnule, in campanie s-au si laudat in termenii astia, dar e o optica infantila sa crezi ca astia de la Bucuresti, dupa ce incaseaza voturile si isi arajeaza treburile, or sa aiba grija tocmai de Timisoara.

Deci credeti ca nu se va intampla…

Domnule, eu vad ca pana acum nu s-a intamplat!

Cum vi se pare acea campanie a colgului dumneavoastra Grindeanu cu “Reusim impreuna pentru un nou Spital de copii”?

… Nu stiu… sincer sa fiu despre ce campanie vorbiti… La ce alegeri?

La alegerile generale…

Domnule, treaba asta se stia de mult! Corpul B noi l-am bagat la finantare in repetate randuri. Am facut studii de fezabilitate, am facut partea de proiectare, dar nu am avut bani pentru executie pentru ca ne costa cateva sute de mii de euro. Eu de aceea va spun ca aceasta incredere nelimitata in ceea ce va veni de la Bucuresti e discutabila. Ganditi-va ca si cei de acolo sunt sub presiune. Vin peste ei toate judetele si atunci se merge fie pe chestie clientelara, si aici nu stiu ce pozitie are domnul Robu in PNL si cat reprezinta Robu in contextul general al PNL-ului, sau merge intradevar pe bune, dar atunci cred ca problema are sanse de reusita, dar procentajul e cel mai mic. Vreau sa repet! Eu nu am venit sa critic pe nimeni sau sa fac procese de intentie nimanui. Eu vreau un singur lucru: sa spun adevarul asa cum l-am perceput eu, pentru ca nu am nici un interes nici de moment nici de viitor.

Actuala administratie, spre surprinderea noastra, ma gandesc ca si a dumneavoastra, isi asuma multe dintre proiectele dumneavoastra. Noi chiar am scris despre acest subiect. L-am si intrebat pe primarul Robu care sunt proiectele lui si, iritat, ne-a raspuns ca si acestea pe care dumneavoastra le-ati initiat sunt ideile lui – invocand un proiect mai vechi facut de primarie cu Universitatea Politehnica: Timisoara Vision 2030.

Eu cred ca sunt exagerari! Cu tot regretul trebuie sa o spun! Am aici in fata mea studiul despre care vorbiti, Timisoara 2030 – Metropola europeana. Acest studiu s-a facut cu Institutul Fraunhofer din Germania, Primaria Timisoara si Universitatea Politehnica. Domnule… Eu fiind germanofon si avand relatii bune cu Germania, am avut ocazia in 2004 sa-l cunosc pe domnul profesor Bullinger care la momentul respectiv era directorul acestui institut. Acesta cand a venit la Timisoara a venit cu rectorul Cartis la mine la primarie si am discutat despre posibilitatea de a ne implica impreuna in niste proiecte. Profitand ca era de fata si Politehnica, aceasta avand o imagine foarte buna in strainatate. Ei m-au invitat in Germania, am fost la ei si am semnat un contract intre Primaria Timisoara si Fraunhofer, care a stat la baza realizarii acestui consortiu care cuprindea Primaria, Institutul Fraunhofer si Politehnica. Acest consortiu a avut un comitet director in care eram eu, era rectorul Robu si domnul doctor inginer Modrich, care era seful de proiect din partea Fraunhofer. S-au stabilit echipe mixte in care erau reprezentanti din toate cele trei entitati, au studiat tot felul de probleme si totul s-a convertit in 24 de proiecte. Eu in acest comitet director ma intaneam cu domnul Modrich si cu domnul profesor Bogdanov de la Politehnica, mai era de la primarie doamne Junie care se ocupa de problemele de dezvoltare si domnul Culita Chis. Care reprezenta Directia Tehnica. Asta e realitatea…

Si domnul Robu nu venea la aceste intalniri?

Nu! Deci, domnul Robu a venit la mine prin 2006 ca reprezentat al Politehnicii, cand au venit in vizita cei de la Fraunhofer. Dar a spune ca ai avut paternitate exclusiva asupra unui asemenea studiu si strategii, dupa parerea mea, si o spun cu tot respectul pentru domnul Robu, mi se pare exagerat! Mai vreau sa va spun ca la baza aceste strategii au stat foarte multe documente si documentatii tehnice elaborate de-a lungul timpului de primarie. A fost un studiu de trafic, a fost Planul Urbanistic General. Vreau sa sa arat un astfel de studiu, finantat de italieni, elaborat de Universitatea din Milano, care se numeste “Timisoara 2020 Viziune de Ansamblu”. A fost un proiect international, iar Massimo Tadi, autorul acestui studiu, a fost onorat cu un premiu al urbanistilor din Los Angeles pentru acest material. Din acest studiu au fost preluate foarte multe puncte in viziunea elaborata cu institutul Fraunhofer. Nu stiu cum viziunea domnului Robu se suprapune cu ce faceau astia cu doi sau trei ani inainte.

Si cum va explicati atunci aceasta asumare?

Eu nu-mi explic, domnule. Asta intrebati-l pe cel care si le asuma. Eu nu am venit ca critic pe nimeni, am venit sa spun niste realitati, pentru ca ma simt responsabil si fata de munca mea si fata de munca colegilor si nu pot asa, din spirit de colegialitate fata de acesti oameni, sa-i trec ca si o cantitate neglijabila. Menirea mea este, chiar si asa cum sunt acum, retras din viata politica, sa spun ce s-a intamplat. Iar cu proiectele europene, va pot arata, pentru ca atunci cand am plecat din primarie mi-am luat si eu exemplarul meu de lucru, sunt vreo 40 si ceva de proiecte, repet, va pot arata datele, toate sunt depuse inainte de iunie 2012, cu o singura exceptie. Nu inseamna ca le-am facut eu, domnule! Dar eu m-am straduit! Deci toate aceste proiecte au fost elaborate, inaintate si doar partial implementate si partial iscalite, pentru ca a durat foarte mult avizarea lor la Ministerul Dezvoltarii, in timpul administratiei Ciuhandu. Au fost depuse atunci. Nu inseamna ca le-am facut eu personal, inseamna ca eu le-am coordonat, m-am luptat pentru ele. Ceea ce a semnat acum la Bucuresti primarul Robu, nu el a adus banii, banii erau acolo. Dar ca sa-i poti lua, trebuie sa iscalesti un contract. Dansul a iscalit un contract pregatit cu ani in urma. Pe baza acestui contract vor veni banii… Sper…

Am citit o declaratie de-a dumneavoastra in care erati amarat de faptul ca Robu nu v-a invitat la inaugurarea unor proiecte initiate de dumneavoastra. De exemplu la inaugurarea Pietei Iosefin. Pe care a inaugurat-o, daca nu ma insel, de 3 ori… Va asteptati sa o faca?

Nu eram amarat… Domnule, am fost un pic deceptionat! Eu nu vreau sa-i reprosez… Eu nu sunt un tip sensibil, dar m-a deranjat, pentru ca proiectul cu Piata Iosefin s-a pus in practica foarte greu… A fost respins in consiliul local de vreo doua ori…

Dar va asteptati sa va invite la inaugurare?

Domnule, eu nu ma asteptam! Eu chiar credeam asta. Era firesc, pentru ca in ’96, cand am preluat eu primaria, eu l-am chemat pe fostul primar, pe domnul Oancea, la inaugurarea Pietei Badea Cartan, a carei reabilitare o incepuse acesta. Am taiat impreuna panglica… Sa ma intelegeti bine! Eu nu cersesc recunostinta si nu astept sa fiu decorat sau laudat! Totusi, in orice tara civilizata exista anumite cutume care se respecta! Pentru ca eu am fost primar 16 ani, pentru ca m-am retras de bunavoie, ca am lasat loc liber pentru altii sa se manifeste, nu cred ca trebuie sa fiu interpretat ca un dusman sau ca un competitor! Eu cer doar sa se recunoasca ce s-a facut in cei 16 ani cat am fost primar! Pentru ca exista si optica asta… Ca nu s-a facut nimic timp de 16 ani sau ca s-au facut lucruri marunte si vin acuma marile proiecte… Pai marile proiecte vor purta tot pecetea administratiei Ciuhandu… Asta trebuie retinut domnule: sunt proiectele despre care vorbim! Poate or sa mai fie si altele, foarte bine! Sa vedem de unde se vor finanta! Dar cred ca toata discutia este nelalocul ei si exagerata… Sa va spun cu Timisoara Capitala Europeana? In 26 ianuarie 2010, cand am inaugurat Sala 2, atunci am lansat ideea aceasta! Cand s-a semnat nu stiu ce protocol acum, cand s-au chemat sute de oameni care erau total pe langa subiect, puteau sa ma cheme si pe mine! Nu ca ma duceam… Dar m-au chemat la concertul care a avut loc. Nu m-am dus pentru ca nu ma pasiona muzica respectiva. Mi se pare ca se doreste o marginalizare… Pe mine nu ma intereseaza foarte mult, pentru ca eu am viata mea acum si imi vad de ea, dar sunt niste chestiuni care trebuie respectate. Hai sa va dau un exemplu. Ieri am primit o invitatie de la primaria din Karlsruhe sa fiu acolo in 28 februarie, pentru ca se retrage primarul Heinz Fenrich cu care eu am avut o colaborare foarte buna timp de 14 ani. Acolo si transmiterea se face intr-un anume stil, chiar daca nu te iubesti, domnule, dar asta confera o anumita prestanta institutiei si primarilor. Atat celor care au fost, cat si celor care vin. La noi aceasta chestiune este exact pe dos. Asta e Romania, domnule! Exista aceasta lipsa de etica, pentru ca e o chestiune de etica pana la urma. Hai sa o spunem altfel. Eu am o formatiune tehnica si am publicat peste 50 de lucrari, si le-am publicat si in strainatate, dar totdeauna acolo la sfarsit, daca esti om serios, esti obligat sa treci in bibliografie de unde ai luat ceva daca ai luat, pentru ca altfel se numeste plagiat! E la moda la noi. Cand nu recunosti niste merite, e tot o forma de plagiat!

O alta tema de campanie a fost demiterea secretarului Cojocari. Primarul Robu promitea ca il va da afara. Nu s-a intamplat acest lucru.

Eu pot sa va spun ceva. Ca sa demiti un secretar, trebuie sa ai niste motive intemeiate si trebuie sa urmezi niste proceduri. Asa ca vin eu Gheorghe – na’ ca asa ma si cheama – (rade, n.red) si il dau afara sunt chestii puerile! Sunt chestiuni populiste care tin de retorica campaniei electorale. Eu am incercat sa fiu consecvent: ceea ce am spus in campanie am facut. Iata ca sunt altii care zic una si fac alta. Probabil domnul Robu si-a dat seama ca dracu nu e chiar atat de negru, ca secretarul este bun la ceea ce face si atunci e mai convenabil sa lucrezi cu cineva care te si poate ajuta…

Apropo de  tot circul cu acvariul din Piata Operei… Demolarea lui fiind cap de afis pe lista cu promisiuni a lui Robu. Cum de nu ati facut si dvs la fel, de ce nu ati mers pe varianta gasita de Robu acum: acest schimb facut cu trei terenuri. Cum vi se pare? Este echitabil?

Geneza acelei constructii sper ca o stiti…

Nu vorbim acum de geneza ei…

Nu stiu domnule. Nu vreau sa dau nici un verdict. Nu cunosc evaluarile. Stiu doar ca au fost contestatii in consiliul local, pentru ca m-au sunat consilierii PNTCD sa imi spuna ca nu au votat pentru ca nu li s-a parut echitabil acest schimb.

O alta promisiune din campanie… Pret mai mic la gigacalorie. Este posibil?

Parerea mea este ca in conditiile actuale nu e posibil! Poate doar sa nu mai creasca pretul, dar sa fie mai mic nu cred…

In fiecare zi primarul Robu tine un briefing de presa. Nu are purtator de cuvant! Doar Robu are voie sa vorbeasca cu presa. E o viziune complet diferita de a dumneavoastra…

… (ofteaza, n.red.) Domnule, acestea sunt chestii care tin de personalitate. Eu, de exemplu, relatia mea cu presa a fost institutionalizata sub o anumita forma, in sensul ca eu ieseam in conferinta de presa, vorbeam strict la subiect si daca erau intrebari, raspundeam. Viceprimarii puteau sa vorbeasca si sefii de directii, care ma intrebau pe mine inainte. Asa am procedat eu. Acum sunt persoane mai expansive, care doresc tot timpul sa apara in presa…

Dar dumneavoastra, pe finalul mandatului nici nu raspundeati la telefon cand va sunau jurnalistii. Robu acum raspunde prin SMS…

Domnule, eu eram in perioada aceea foarte tracasat si foarte ocupat. Vedeam ca sunt sunat, dar imi era foarte greu sa raspund. Eu stiam ca oricum nu mai candidez si doream sa evit anumite interpretari. Eu stiam ca nu mai candidez, dar nu am vrut sa fac treaba publica pentru ca asa ma intelesesem si cu Orza. Dar nu era dispret fata de presa. E adevarat ca am avut uneori si iesiri, cand se vorbea licentios…

Ati avut conflictele dumneavoastra cu presa. Ati retras vreo doua acreditari…

Da. Nu am retras acreditarile institutiilor de presa, ci doar am rugat sa trimita alti jurnalisti. Pai ma sunau seara dupa ora 20 sa comentez nu stiu ce. Sau le spuneam una si a doua zi, in ziar aparea tocmai invers…

Primarul desfiinteaza Telpark. Si vom avea cel mai inteligent si modern sistem de parcare din lume, la fel ca si cel din San Francisco. Asa ne-a anuntat primarul Robu…

Nu cunosc detalii. Nu stiu cum se parcheaza in San Francisco. Nu pot sa ma pronunt. Dar daca Domnul Robu gaseste un alt sistem, mai bun, foarte bine.

Am inteles ca se doreste ca plata sa fie facuta doar prin SMS…

Pai prin SMS se poate parca in Timisoara. Acest sistem l-am introdus noi. Doar ca nu e obligatoriu.

Ce va reprosati dupa 16 ani petrecuti in primarie?

… (ofteaza din nou, n.red.) Domnule, eu imi reprosez doua lucruri care par paradoxale. O prea mare incredere in oameni, in sensul ca am adus in primarie oameni de care a trebuit sa ma despart ulterior, fie pentru ca nu mai eram pe aceeasi lungime de unda, fie din alte motive. Pe de alta parte, poate imi reprosez o anumita rigiditate, in sensul ca eu am venit dintr-un domeniu in care vorba era vorba si totul era la fix.  Eu mi-am creat poate un stil care parea uneori prea rigid si parea autoritar, distant. Comparandu-ma cu alte stiluri, poate aici am gresit. Iar in negocierile politice am fost rigid… (ezita, n.red.) Nu am cedat sau, daca am cedat… ma rog… poate nu am facut bine… nu stiu…

Care este cea mai mare nereusita in cei 16 ani de primarie?

Sunt multe chestiuni… De exemplu, am oferta electorala din 2008. Largirea pasajelor Popa Sapca si Jiului. Nu am putut sa le fac, domnule! Acuma am inteles ca sunt asumate si se vor face! Sper sa se faca, pentru ca aici e si chestiune de bani. Dupa aceea regret bazinul de inot olimpic. Am avut hotarare de guvern, dar m-au tot amanat si nu s-a mai facut.

Nu va reprosati faptul ca Timisoara a pierdut in timpul in care ati fost dvs primar peste 1000 de litigii privind proprietati imobiliare din patrimoniul orasului? Poate faptul ca nu ati reusit niciodata sa va deliminati de imaginea creata administratiei pe care ati condus-o de catre palatele tiganesti din centrul orasului?

Aici a fost o manipulare inclusiv din partea presei. Eu am fost singurul primar din tara care a demolat 7 cladiri tiganesti.  Au fost actiuni pe care le-am facut, dar in care nu am fost sprijinit. Nu am fost spriijnit de instante, de politie, de fisc… Toti au stat in banca lor si au cautat sa gaseasca un tap ispasitor tocmai in persoana care incerca sa faca ceva. Eu, din punct de vedere al administratiei, nu puteam sa intervin in cazul persoanelor carora li s-au restituit locuintele si ei au ales sa le vanda la tigani…

Cand ati plecat din politica ati declarat ca “Abia astept sa plec din cloaca asta!” Regretati acea declaratie?

Nu regret defel! Viata politica romaneasca este de o calitate foarte indoielnica. Surpriza cea mai mare a fost dupa alegeri. Dupa alegeri eu mi-am asumat rezultatul. Asta chiar daca nu am candidat. Am vrut sa-i albesc pe astia care au candidat si care pierdusera alegerile, pentru ca ma gandeam ca sunt oameni tineri, pentru ca se apropiau alegerile generale.

Vorbiti de Orza?

Eu vorbesc de mai multi! Nu neaparat numai despre dumnealui.

Sunt sanse de resuscitare a PNTCD-ului?

Domnule, sunt sanse, dar doar daca se face un congres la care sa poata participa toate taberele si sa se aleaga o conducere care sa decida ce se face in continuare. Mergem cu ARD-ul, mergem cu USL-ul, mergem pe drumul nostru… Deci nu stiu ce sanse sunt… Eu le-am atras atentia colegilor, dar ei au ales sa mearga pe mana lui Pavelescu. Ceea ce m-a deranjat a fost comportamentul lor. Pentru ca ma asteptam de la oameni care au fost langa mine atat timp, pe care i-am promovat, sa iasa sa spuna, domnule… nu e in regula ce se intampla. In schimb, ei au iesit cu cel care era unealta lui Pavelescu aici si sa spuna ca ei sunt noua conducere a partidului…

In prezent ce faceti?

Lucrez cu fiul meu la firma lui de proiectare. In rest, imi vad de sanatate, stau mult mai mult timp cu familia, cu nepoteii.

Dar nu va e dor de agitatia din acea perioada?

Domnule, sa stiti ca nu. Cand am vazut josnicia unora, presiunile la care eram supus, cand citeam prin ziare si pe diferite bloguri ca am strazi, ca am benzinarii, cand ma porcaiau in fel si chip, va rog sa ma credeti ca imi era scarba!

Ati spus la un moment dat ca va scrieti memoriile…

Nu domnule… (zambeste, n.red.) E pretentios spus memorii. As avea multe de scris. Dar stiti… uneori, memoriile astea e mai bine sa fie scrise cat timp esti in viata si sa fie publicate postum, ca atunci nu conteaza, nu mai superi pe nimeni… (rade, n. red.) Deocamdata imi fac un fel de raport cu ce am facut in cei 16 ani petrecuti la primarie. Pentru ca am auzit: ”domnle’ asta ce a facut?!” Pai cand era tot orasul spart, toata lumea ma injura. Acuma se uita. Mai vin unii si le asuma, (zambeste, n.red.) si se duce vorba ca nu am facut nimic. Vreau atunci ca macar urmasii mei sau cine va dori sa confrunte cu realitatea sa se vada, cum s-a facut, de catre cine s-a facut si cand s-a facut.

Eu personal am fost foarte critic la adresa Administratiei Ciuhandu, opiniatimisoarei.ro nu v-a iertat niciodata, daca pot sa spun asa, de ce ati acceptat sa ne dati noua primul interviu in extenso de dupa retragerea dumneavoastra?

Pai dumneavoastra m-ati chemat! Daca nu ma chemati, nici nu veneam. Eu nu ma autoinvit. Eu nu am ce sa ascund, vorbesc pe fata, liber. Asta e un lucru mare, fata de propria ta constiinta, sa fii impacat si linistit ca n-ai furat, n-ai nedreptatit, voit, ca poate au fost chestiuni nepremeditate si atunci poti vorbi liber!

Ca sa terminam interviul cu un spirit de gluma… Eu ma gandeam ca ati acceptat sa stati de vorba cu noi sa vedeti in ochii nostri cat de mult va ducem dorul….

… (rade, n.red.) Acuma nu stiu daca imi duceti dumneavoastra dorul… M-as mira! Eu mi-am dorit sa fiu corect cu oamenii. Poate am fost uneori distant, poate autoritar si lumea m-a perceput ca unul care vrea sa dea lectii. Nu am facut-o cu rea intentie! Asta era modul meu de a ma manifesta si, daca am gresit fata de cineva…, eu imi cer scuze.

DA CLICK AICI PENTRU A ASCULTA INTERVIUL ACORDAT IN EXCLUSIVITATE OPINIEI TIMISOAREI DE FOSTUL PRIMAR GHEORGHE CIUHANDU!

Exit mobile version