Sandra Izbasa a intrat a cincea in finala, fiind notata cu 14.500, in timp ce Diana Chelaru a fost penultima, exercitiul sau fiind apreciat cu nota 14.475. Izbasa a castigat aurul european, iar Chelaru a devenit vicecampioana.
Sandra Izbasa are un palmares ce cuprinde sase medalii de aur (o olimpiada, un campionat mondial si patru europene), patru medalii de argint (un campionat mondial si trei europene) si patru de bronz (o olimpiada, doua campionate mondiale si un european). Diana Chelaru are in palmares doua medalii de argint (un mondial si un european) si doua de bronz (ambele la un campionat european).
Pe podium a mai urcat gimnasta Yulia Belokobylskaya (Rusia, 14.450, medalie de bronz).
Tot duminica Flavius Koczi a ocupat locul patru in finala la sarituri, dupa ce a castigat doua medalii anterior: vineri, pe cea de argint la individual compus, iar sambata, pe cea de aur la sol. Fetele au castigat la randul lor doua medalii, prin Amelia Racea – bronz la individual compus, respectiv aur la sarituri, prin Sandra Izbasa.