Opinia Timisoarei

Greu se naste Lotul 3 de Autostrada Lugoj – Deva. Ultimele imagini din aer cu soseaua de mare viteza. Foto si video

TIMIS. Daca pe Lotul 4 al Autostrazii Lugoj – Deva mobilizarea este maxima, iar antreprenorul da zor sa finalizeze in aceste zile lucrarile de pe soseaua de mare viteza, pentru a-i mai ramane de facut doar segmentul de la celebrul Deal al Liliecilor de la Soimus, provocarea acestui proiect, pe tronsonul 3 mai este mult de lucru.

CITESTE SI: Viaductul cu 6 deschideri peste calea ferata de pe Autostrada Liliecilor, in linie dreapta. Ultimele imagini de pe Lotul 4 Lugoj – Deva. Foto 

Stau marturie ultimele imagini filmate cu drona pe Lotul 3 si postate pe internet.

Filmare din drona cu punctele cheie ale autostrazii A1 Lugoj Deva Lot 3 unde constructorul COMSA face progrese slabe sau chiar regrese in ceea ce priveste nodul de la Ilia (cu DN7). In ordinea filmarii: Nodul rutier de la Ilia cu DN7, nodul rutier de la Grind cu DN68A si viitorul nod rutier de la Holdea cu DN68A, inclusiv cu ultimele doua ecoducte si spatiul de servicii dinainte de Holdea„, se precizeaza intr-un text care insoteste filmarea de pe youtube.

In urma cu cateva luni, ministrul Transporturilor a facut mai multe vizite pe Autostrada Lugoj – Deva, in special pe Lotul 3, aratandu-se nemultumit de ce a gasit in teren.

Reprezentantii Companiei Nationale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere precizau atunci ca pe Lotul 3, unde constructorul are deja penalizari de 1,5 milioane de euro, erau prea putini muncitori la treaba si ca au fost descoperite mai multe nereguli, punandu-se in vedere antreprenorului sa le rezolve cat mai grabnic, sub amenintarea rezilierii contractului.

Lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva are o lungime de 21 de kilometri si trebuia sa fie gata inca din 2016. Potrivit celor de la Asociatia Pro Infrastructura, care urmaresc proiectele de drumuri si autostrazi din Romania, cel mai probabil acest segment de drum ar putea fi gata in 2019.

Iata mai jos imagini cu acest tronson al soselei de mare viteza filmate in urma cu 3 zile.

 

Exit mobile version