TIMISOARA. Angajatii Casei de Pensii Timis au intrerupt iarasi lucrul, miercuri dimineata. Ei au inchis ghiseele si au iesit in fata institutiei afisand mesaje in care cer ca munca lor sa fie apreciata si salarii mai mari. Greva de avertisment se desfasoara intre orele 8.00 si 10.00.
”Greva de avertisment!”, Vrem alinierea salariilor”, ”Fara discriminare in salarizarea functionarilor publici”, ”Munca egala si salarii egale”, ”Profesionistii merita respect si conditii de munca adecvate”, ”Munca sa ne fie apreciata”, sunt doar cateva dintre mesajele afisate de protestatari.
Oamenii se tem ca, odată cu recalcularea pensiilor, vor avea si mai mult de lucru, in conditiile in care angajarile sunt blocate.
Luni, este programata o greva generala la Casa de Pensii.
Si in Bucuresti, angajatii Ministerului Muncii au declansat actiuni de protest.