Opinia Timisoarei

Groapa de gunoi a fost o frana! Cand se inchide si ce va urma? Vezi intr-un interviu VIDEO cu primarul comunei Sag, Venus Oprea

TIMISOARA. Dupa 20 de ani de administratie, poate spune ca le-a trait pe toate, dar mai ales ca in aproape 4 mandate a facut din Sag una dintre cele mai dezvoltate comune din zona metropolitana a Timisoarei. Cam toate strazile sunt asfaltate, oamenii au toate utilitatile, iar cartierele de vile infloresc pe zi ce trece.

Primarul Venus Oprea are o singura mare nemultumire: Groapa de gunoi de la Parta, aflata pe teritoriul comunei Sag, i-a alungat in tot acest timp investitorii.

Daca nu era Groapa de Gunoi, comuna Sag era mult mai dezvoltata, dat fiind ca se ajunge foarte usor in comuna pe un drum de 4 benzi, fata de aglomeratia care e cand mergi in Dumbravita sau in Giroc… Dar groapa de gunoi a fost o frana pentru dezvoltarea comunei Sag‘, spune cu naduf primarul Venus Oprea, pentru opiniatimisoarei.ro.

Edilul trage sperante ca din acest an, deponeul va deveni cu adevarat istorie, iar soarta locului va cunoaste un alt tip de dezvoltare.

Din cate stiu in toamna groapa de gunoi va fi inchisa. Eu sper sa fie facute lucrarile corect acolo. Se va face un spatiu verde, deci va fi inchis, acum se inchid toate gropile de gunoi din Uniunea Europeana‘, mai spune Oprea.

Secretul longevitatii sale in administratie?

Am prins cateva guvernari… Incepand de la taranisti, penelisti, pesedisti si pedelisti, dar eu am ramas tot acelasi om, nu am schimbat partidul, am ramas, indiferent de ce promisiuni mi s-au facut!‘, declara pentru opiniatimisoarei.ro Venus Oprea

Cuiul lui Pepelea in Sag este cartierul select de vile ridicat in zona Manastirii de dezvoltatorii imobiliari. Oamenii de acolo se plang ca, odata cu constructiile, nu s-au asfaltat si drumurile lor catre case. Venus Oprea explica situatia.

Eu sunt ca neamtu’… Nu am dat terenuri pana nu am facut utilitatile. Asa trebuia sa faca si dezvoltatorii imobiliari din zona Manastire, dar nu au facut-o! Acuma vin si ne cer noua sa asfaltam drumurile… Nu putem sa le asfaltam pentru ca nu putem sa le luam in proprietate pentru ca nu respecta conditiile din certifictele de urbanism.  In zona Manastire vor locui peste 7000 de oameni… Mai multi ca in comuna Sag. Acolo sunt prevazute scoli, gradinite, cimitire. E firesc sa gasim o solutie de comun acord sa preluam drumurile sa le asfaltam. Dar trebuie sa fie o solutie legala‘, afirma pentru opiniatimisoarei.ro primarul din Sag.

Cat despre mult trambitata centura de sud a Timisoarei care n-a fost inca facuta si nici nu i se intrevede vreun viitor prea apropiat, Venus Oprea crede ca vinovati sunt toti cei care au ajuns la Bucuresti si nu s-au batut pentru ea.

Domnul presedinte Bojin e prietenul meu, dar ne-a promis degeaba centura… Ne-a promis-o si domnul Sarbu, care e senator de Sag de vreo 12 ani… Pai au facut centura la Craiova, au facut la Deta, la Buzias, la Lugoj,.. Dom’le, dar la Timisoara cand???‘, spune Oprea.

Despre un al cincilea mandat in fruntea primariei Sag, Venus Oprea n-a luat inca o decizie ferma.

Nu vreau sa mai candidez. Dar naiba stie, stiti cum e la batranete, dai in mintea copiilor… S-ar putea sa ma razgandesc… Ii las pe multi sa se angreneze si le fac o surpriza. Stiti cum e, omul se mai razgandeste… S-au razgandit presedinti si premieri cand au zis ca-si dau demisia…. Poate ma razgandesc si eu si mai candidez o data!‘, a spus edilul.

Mai multe despre aceste subiecte, dar si multe altele, aflati in interviul VIDEO acordat de primarul din Sag Venus Oprea jurnalistului opiniatimisoarei.ro Ciprian Voin!

Exit mobile version