Grav accident in aceasta dimineata pe Drumul National 6. Trei oameni si-au pierdut viata si alti 2 au fost raniti in apropiere de statiunea Baile Herculane.
Nenorocirea s-a produs in jurul orei 6.30, dupa ce un BMW inmatriculat in Bulgaria a patruns pe contrasens intr-o curba si a izbit violent un microbuz ce venea din fata.
Mai multe echipaje SMURD si ale Ambulantei au pornit in mare graba spre locul accidentului, iar circulatia a fost blocata in zona.
La volanul BMW-ului se afla un tanar de 21 de ani din Mehedinti care a patruns cu viteza mare in curba, a pierdut controlul, masina a derapat si a izbit microbuzul cu remorca, ce era condus regulamentar de un alt tanar de 25 de ani, tot din Mehedinti.
Soferul BMW-ului a murit pe loc. La fel si cele doua pasagere din masina sa, o fata de 15 ani si o tanara de 27.
Imaginile surprinse de niste trecatori la locul accidentului sunt cutremuratoare.
Raniti au fost un al treilea pasager din BMW, in varsta de 16 ani, si soferul microbuzului. Amandoi au fost transportati de urgenta la spital in Drobeta Turnu Severin.
Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cu precizie cum s-a produs tragedia.
FOTO: Facebook