Un barbat de 59 de ani, liderul unei ‘comunitati spirituale’ din localitatea Dumbrava de Sus, langa orasul Brad, a fost arestat preventiv pentru infractiuni de santaj, viol, impiedicarea accesului la invatamantul general obligatoriu si exercitarea fara drept a unei profesii sau activitati. 23 de minori au fost evaluati de cei de la Protectia Copilului, dupa ce nu au fost lasati sa mearga la scoala.
Dupa aparitia in spatiul public a unor informatii privind comiterea unor infractiuni contra libertatii persoanei si infractiunii contra integritatii sexuale, politistii au facut perchezitii la Asociatia Culturala ”Copiii Soarelui”.
”La data de 26.04.2022, Politia Municipiului Brad a fost sesizata cu privire la aparitia in spatiul public a unor informatii cu privire la comiterea de infractiuni contra libertatii persoanei si infractiunii contra integritatii sexuale, ce ar fi fost savarsite in cadrul unei comunitati (avand statut de „asociatie culturala”) dintr-o comuna din apropierea municipiului Brad. In urma activitatilor investigative efectuate in cauza, politistii au stabilit ca autoproclamatul lider spiritual al comunitatii, un barbat in varsta de 59 de ani, a pus bazele unei comunitati in care locuiesc diferite persoane, sub pretextul ca slujesc „emanciparii spirituale” (in relatie cu persoanele de sex feminin, barbatul este banuit ca ar fi comis, in mod repetat, fapte de hartuire sexuala si de viol). Totodata, acesta ar fi impiedicat accesul la invatamantul general obligatoriu a minorilor care traiesc in cadrul comunitatii, acestia nefiind inscrisi la nici una dintre unitatile de invatamant ale statului roman”, transmite IPJ Hunedoara.
Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Brad, marti, politistii din cadrul IPJ Hunedoara – Serviciul de Investigatii Criminale, cei ai Politiei Municipiului Brad, cu sprijinul luptatorilor Serviciului Actiuni Speciale si al I.J.J. Hunedoara, au pus in executare 14 mandate de perchezitie domiciliara pe raza municipiului Brad si a unor localitati invecinate. In urma perchezitiilor au ridicat mai multe materiale de proba.
Perchezitiile domiciliare au fost facute in prezenta reprezentantilor DGASPC Hunedoara, care au evaluat situatia celor 23 copii prezenti, la fata locului fiind prezente si doua echipaje medicale, avand in vedere faptul ca in cadrul acestei comunitati se aflau si femei insarcinate.
Miercuri, politistii l-au retinut pe o perioada de 24 de ore, pe liderul spiritual al acestei comunitati pentru infractiuni de santaj, viol, impiedicarea accesului la invatamantul general obligatoriu si exercitarea fara drept a unei profesii sau activitati.
Joi, Judecatoria Brad a dispus masura arestarii preventive pentru o perioada de 30 zile a barbatului, care a fost depus in Centru de Retinere si Arestare Preventiva Hunedoara – Deva.
In cauza, politistii continua cercetarile.
Detalii despre secta Copiii Soarelui pot fi gasite AICI.