Conform site-ului InProfunzime.md, Guvernul Filat a fost demis cu 54 de voturi „pentru”.
Partidul Liberal (PL) a anuntat ca nu va vota in favoarea motiunii de cenzura si ca mizeaza pe reluarea dialogului. Unul dintre liderii PL, Ion Hadarca, a specificat ca partidul sau „nu va sustine motiunea si pledeaza pentru reluarea dialogului”.
Pe de alta parte, deputatul liberal-democrat Valeriu Strelet a precizat ca „motiunea a fost scrisa in graba, iar mesajul transmis este incoerent”.
Motiunea de cenzura exprima retragerea increderii acordate Guvernului la investitura si poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul deputatilor. Ea se supune dezbaterii in prima zi de sedinta plenara a saptamanii urmatoare datei depunerii si se adopta cu votul majoritatii deputatilor.
Potrivit regulamentului Parlamentului, in cazul in care motiunea de cenzura asupra activitatii Guvernului va fi respinsa, deputatii care au semnat-o nu pot initia, in cadrul aceleiasi sesiuni, o noua motiune pe acelasi motiv. In cazul adoptarii, in termen de cel mult trei zile, premierul va prezenta presedintelui tarii demisia Guvernului.
Premierul in exercitiu Vlad Filat a declarat marti, dupa sedinta Parlamentului in care a fost demis Guvernul pe care il conduce, ca faptul ca nu l-a demis din functie pe Vlad Plahotniuc si ca nu a spus lucrurilor pe nume sunt motivele demiterii sale, relateaza ProTV Chisinau.
„Motivul pentru care am fost demis este faptul ca nu am spus lucrurilor pe nume si pentru ca nu l-am demis din functie pe Vlad Plahotniuc. Vreau sa va spun ca oamenii vor efectua aprecieri. Este un act de iresponsabilitate maxima sa pui in prim-plan interesele personale”, a declarat Filat.
El a anuntat ca va face publice „in cel mai scurt timp” deciziile pe care le va lua. „Deciziile cu care voi veni le voi face publice. Voi comunica si cu presedintele Timofti. In cazul in care Guvernul nu va fi investit, vom avea alegeri anticipate. Iar ei trebuie sa isi asume responsabilitatea acestui lucru”, a spus premierul in exercitiu.